Trei copii din Boița s-au jucat cu benzină și au luat foc. Unul este în stare gravă la un spital din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a fost dus la un spital din Cluj
Copilul a fost dus la un spital din Cluj

Rudele spun că micuții, un băiat și două fetițe, s-ar fi întâlnit să învețe împreună și s-ar fi jucat cu o sticlă de benzină, care ar fi luat foc. Băiatul, în vârstă de 13 ani, are arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului și a fost transportat în această seară la un spital din Cluj.

CITIȚI ȘI:

VIDEO Trei copii și educatoarea lor au ajuns la spital,în urma unui accident petrecut pe centura Sibiului GALERIE FOTO

Dintr-o simplă joacă, trei copii au ajuns în această seară la spital cu arsuri, unul dintre ei, un băiat de 13 ani, fiind transportat de urgență la un spital din Cluj.

Rudele spun că micuții, un băiat, sora lui și încă o fetiță, s-ar fi întâlnit să învețe împreună și s-ar fi jucat cu o sticlă de benzină, care ar fi luat foc.

Flăcările s-au extins, iar vecinii au dat alarma. Medicii spun că fetițele au scăpat ceva mai ușor, însă băiatul are arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului.

”Este vorba despre două fetițe cu leziuni de arsură la nivelul membrelor inferioare și superioare, care sunt internate în clinica noastră și care nu pun probleme, sunt stabile din punct de vedere al funcțiilor vitale, vor fi tratate în clinica noastră, și un băiețel de 13 ani, cu leziuni de arsură pe o suprafață mult mai mare, peste 50 la sută din suprafața corporală, la care am efectuat manevrele de urgență, toaleta plăgilor, stabilizarea funcțiilor vitale, și a fost trimis la clinica de chirurgie de copii din Cluj care dispune de compartiment pentru arși”, a spus medicul Stelian Banciu, de la Spitalul Clinic de Pediatrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite