Sibiu: Trei eliminaţi la română scris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un alt elev nu a putut ajunge la timp şi a sustinut proba singur.

După patru zile cu rezultate foarte bune, prima probă scrisă a examenului de bacalaureat , cea la limba şi literatura română a adus şi primele incidente printre elevii sibieni.
Tentativele de fraudă au fost pedepsite
Profesorii din comisiile sibiene nu au fost deloc îngăduitori cu elevii care nu au respectat regulile impuse şi i-au sancţionat drastic pe trei dintre aceştia. Unul dintre elevii care trebuia să susţină proba la Colegiul Pedagogic a intrat cu telefonul mobil în sala de examen, însă a fost prins şi dat afară. “Elevul a intrat în sala de examen cu telefonul mobil, deşi la intrare era afişat vizibil că este interzis acest lucru. În plus, fiecare comisie i-a informat pe absolvenţi că au voie doar cu un pix şi actul de identitate în sală. Îmi pare rău pentru el, dar vina îi aparţine în totalitate, pentru că nu a respectat regulile”, ne-a spus Constantin Catrina, inspector şcolar general. Alţi doi elevi, unul care susţinea proba la Colegiul Pedagogic şi unul de la Liceul de Industrie Alimentară, au primit aceiaşi sancţiune după ce au încercat să copieze. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Sibiu, cei trei nu vor mai putea susţine, în continuare, restul probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat, dar vor avea o altă şansă în sesiunea din toamnă.
“Un întârziat” a primit a doua şansă
Un alt eveniment s-a înregistrat în cazul unui elev braşovean, care a terminat cursurile Colegiul Tehnic Independenţa şi care a pierdut prima probă scrisă pentru că a întârziat. Acesta a venit la Sibiu cu autostopul şi din cauza traficului nu a reuşit să ajungă la timp. El a fost însă mai norocos decât ceilalţi trei, întrucât a primit acordul Comisiei Naţionale şi a susţinut proba singur, de la ora 13.30, cu subiecte de rezervă şi în asistenţa unei comisii speciale.
Inspectorul şcolar general a ţinut să precizeze că toţi elevii implicaţi în incidentele de la prima probă scrisă au terminat cursurile cu frecvenţă redusă ale unor unităţi şcolare sibiene.
Elevii se aşteptau la subiecte mai grele
Trecând peste cele patru incidente, elevii care au susţinut proba au spus că subiectele de anul acesta au fost mai uşoare decât se aşteptau. “Subiectele nu au fost cum mă aşteptam. Credeam că vor fi foarte grele şi nu o să fac nimic, dar am scris chiar la toate punctele. Sper să iau cel puţin nota 8”, ne-a spus Mihaela Corfar, absolventă a Colegiului Tehnic Textil.

Subiectele de la română
La primul punct, liceenii au avut de realizat o analiza pe text din poezia “Înfrigurare”, de Lucian Blaga. La punctul al doilea, elevii aufost nevoiţi să compună un eseu argumentativ despre iubire, după “Mara”, de Ioan Slavici, iar la punctul al treilea candidatilor li s-a cerut să realizeze un eseu despre tema şi viziunea despre lume reflectate într-un roman psihologic din perioada interbelică.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite