UPDATE Tinerii găsiţi morţi lângă o pădure din judeţul Sibiu au fost identificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parintii celor doi tineri au venit luni la Sibiu, pentru a-i identifica
Parintii celor doi tineri au venit luni la Sibiu, pentru a-i identifica

Cei doi tineri găsiţi morţi lângă o pădure din judeţul Sibiu au fost identificaţi. Este vorba de soţii Ileana şi Bogdan Bută din localitatea Băicoi, judeţul Prahova. Cei doi au fost identificaţi de familiile lor care au venit la Sibiu.

Părinţii celor doi tineri au dat luni timp de câteva ore declaraţii în faţa procurorilor, iar la ieşirea din sediul Parchetului au refuzat să facă declaraţii, mărginindu-se să spună doar că nu au ştiut că Bogdan şi Ileana se întorseseră în ţară şi că ar vrea să ştie şi ei ce s-a întâmplat.

Anchetatorii continuă cercetările în acest caz, printre ipotezele luate în calcul numărându-se atât cea a unei crime cât şi cea a sinuciderii.

„În prezent se efectuează cercetări, nefiind stabilită concret cauza morţii, se efectuează cercetări atât sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de omor calificat luându-se în considerare şi ipoteza sinuciderii sau a altei cauze accidentale a morţii. Varianta unei crime nu poate fi exclusă din capul locului. Având în vedere gradul avansat de putrefacţie şi scheletizare la autopsie nu pot fi constatate urme de violenţă”, spune Andreea Roman, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Bogdan şi Ileana s-au căsătorit în timpul facultăţii, pe care au terminat-o în 2009, la Cluj. De când s-au căsătorit şi până anul trecut, au stat împreună la Băicoi, la părinţii băiatului, fără ca părinţii fetei să ştie însă acest lucru.

„S-au căsătorit în anul 2006, aparţinătorii spuneau că erau nişte copii foarte liniştiţi, care nu au creat probleme, singurul aspect care nu l-au cunoscut părinţii fetei a fost acela că cei doi nu au practicat niciodată medicina pe teritoriul României. În 2009 au terminat facultatea, şi din 2009 până în 2011 au stat la domiciliul părinţilor băiatului, aspect pe care nu l-au avut la cunoştinţă părinţii fetei”, a mai spus Andreea Roman.

Potrivit sursei citate, părinţii ştiau că Bogdan şi Ileana au plecat în Germania în 2011, pentru a practica medicina. Au ţinut legătura cu ei până în mai 2012, dată de la care tinerii n-au mai dat niciun semn.

„În toată această perioadă de un an de zile au comunicat prin intermediul messenger-ului, mailului, victimele comunicând că sunt bine, sunt în Germania, practică medicina, urmând să obţină mai multe relaţii în momentul în care vor fi angajaţi definitiv şi vor primi şi salariu. Din mai 2012 până la data la care au fost găsiţi în locul în care au fost găsiţi nu a mai ştiut nimeni nimic de ei”, a mai spus procurorul de caz, care a adăugat că în prezent se fac cercetări pentru a vedea şi dacă într-adevăr cei doi au fost plecaţi din ţară, pentru că varianta este cunoscută doar de părinţi, însă până acum nu a confirmat-o nimeni altcineva.

Anchetatorii spun că în toată perioada în care se presupune că au fost plecaţi, cât timp au ţinut legătura cu familiile, cei doi „au primit bani de la părinţi, sume importante, în conturi bancare”, şi că părinţii i-au recunoscut după obiectele găsite la faţa locului - articole de îmbrăcăminte şi bunuri personale.

Cercetările continuă pentru a se putea stabili şi cum şi-au găsit sfârşitul cei doi. „Se vor efectua analize fizico-chimice, vor fi dispuse expertize pe bunurile găsite la faţa locului”, a mai spus procurorul de caz.

CITIŢI ŞI:

Tinerii găsiţi morţi lângă o pădure din Sibiu ar putea fi doi soţi din Prahova. Se iau în calcul toate variantele, de la crimă la sinucidere

Doi tineri au fost găsiţi morţi la marginea pădurii Boiţa. Poliţia încearcă să le stabilească identitatea

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite