Sibiu: Termen redus pentru eliberarea unor documente de stare civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Public de Evidenţă a Persoanelor din Sibiu a scurtat timpul de aşteptare de eliberare la actele de stare civilă ale cetăţenilor români care au avut un eveniment legat de starea civilă în afara graniţelor.

O altă modificare importantă este că de câteva zile documentele de stare civilă procurate din străinătate de cetăţenii români trebuie transcrise în documentele româneşti. Acestea urmau un traseu lung, fiind transmise din toate localităţile din ţară spre capitală, unde erau soluţionate. Astfel, termenul de eliberare era prelungit la luni de zile, datorită volumului foarte mare de muncă. „Datorită noilor prevederi, aceste documente vor fi preluate ca şi înainte de Serviciul Public de Stare Civilă, verificarea se va face la nivel judeţean, de serviciul abilitat, iar prin dispoziţia primarului documentul va fi eliberat tot de serviciul de stare civilă unde au fost depuse actele, însă într-un timp mult redus” a explicat Daniela Costa, din cadrul biroului de presă al Primăriei Sibiu. Persoanele interesate de aceste modificări pot obţine mai multe informaţii apelând numărul de telefon 0269/208.801 sau la adresa de e-mail evidentapersoanelor@sibiu.ro.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite