Teodor Ancuţa, fostul director al Bursei Sibiu, despre Cristian Sima: “Sunt convins că nu a plecat cu banii pe care i-au dat clienţii, o parte dintre ei i-a şi pierdut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Ancuţa, fostul director al Bursei din Sibiu
Teodor Ancuţa, fostul director al Bursei din Sibiu

Director timp de 17 ani al Bursei din Sibiu, Teodor Ancuţa spune despre Cristian Sima că era un om cu foarte mare putere de convingere, dar şi foarte lacom.

Teodor Ancuţa, care a fost înlocuit cu Cristian Sima în fruntea Bursei din Sibiu, crede că este posibil ca acesta să fi plecat din ţară pentru că ar fi pierdut banii clienţilor pe care îi avea pe firma sa de brokeraj.

“Sigur că probabil nimeni nu a crezut că Sima va pleca din ţară, şi foarte mulţi spun că a plecat cu bani. Tot atât de plauzibil este, el fiind un broker înfocat care tranzacţiona non-stop, ca acesta să fi pierdut bani. Sunt convins că nu a plecat cu banii pe care i-au dat clienţii, o parte din ei i-a şi pierdut”, spune Teodor Ancuţa.

Acesta spune despre Sima că era un tip cu o foarte mare putere de convingere, şi un jucător înrăit pe piaţa bursieră, dar şi un om lacom.

“Avea o putere de convingere foarte mare. Într-un fel nu m-a surprins ce s-a întâmplat, la nivelul la care efectua tranzacţii şi povestea mi-am dat seama că la un moment dat se va topi zăpada. Cred că lăcomia este marele pericol, tranzacţiona mult pe derivate, cel mai grav lucru este lăcomia, undeva probabil a căutat soluţia de a ieşi din impas, n-a mai reuşit şi probabil s-a scufundat”, a mai spus Teodor Ancuţa.

Acesta a fost înlăturat chiar de Cristian Sima de la conducerea Bursei din Sibiu, el susţinând că, înainte de a fi înlăturat, Sima i-ar fi oferit 1 milion de euro, “pe casă şi pe acţiuni, 800.000 pe casă şi 200.000 pe acţiuni”. “Probabil că avea găurile în tranzacţionări pe care le făcuse şi a sperat să ia de la Bursa din Sibiu, am lăsat în cont 12 milioane de euro. Probabil că avea probleme financiare, şi de aia a venit”, a mai spus Teodor Ancuţa.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite