Teatrul Atrium din Sibiu prezintă OLEANA mâine seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul va începe de la ora 21.00
Spectacolul va începe de la ora 21.00

Teatrul ATRIUM în colaborare cu Teatrul JOINT propune luni seara, de la ora 21.00, spectacolul „Oleana” de David Mamet, din distribuţie făcând parte „studenta” Camelia Pintilie şi „profesorul” Mircea Postelnicu, în regia lui Andrei Aradits.

CITEŞTE ŞI:

Week-end cu "Faust" la Sibiu-spectacolul care a inventat turismul cultural în România

Actorii sibieni prezintă spectacolul „Electra“, la Cluj

Dragi studenţi! E timpul să lăsaţi pixurile din mână şi să treceţi la discuţii! Stimaţi profesori! E timpul să lăsaţi cursurile gălbejite de vreme şi să vă ascultaţi studenţii! Şi vice-versa! Fiindcă vă propunem o „dezbatere-spectacol”, iscată spontan între o studentă şi profesorul său.

Discuţia dintre cei doi atinge teme dintre cele mai variate: tabu, ideologice, corectitudine politică în contexte sociale, ajungându-se până la subiecte ca hărţuirea sexuală sau nivelul sistemului de învăţământ, toate într-unul dintre cele mai dure dialoguri care pot exista între un profesor şi o studentă.

„Decanul” piesei este scriitorul american David Mamet, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie, iar în calitate de scenarist s-a bucurat de câteva nominalizări la Oscar. „Dialogurile lui Mamet vor fi întotdeauna marcate de un limbaj cinic, stradal-inteligent, creat special pentru a reda efecte dintre cele mai diverse. Stilul său este atât de diferit încat dialogurile pot fi numite cu uşurinţă “Mamet speak”. (David Krasner)

Aşadar, cine va ieşi câştigător? Studentul care îşi cere drepturile sau profesorul care îşi plânge soarta? Aflaţi luni, 25 octombrie, ora 21.00, în Atrium Classic Cafe.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite