Târgul de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene” se ține în acest weekend la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producători din aproape toate judeţele Ardealului vor fi prezenţi la evenimentul ce are loc la Muzeul în Aer Liber din Pădurea Dumbrava. Dintre reţetele preparate pe loc nu vor lipsi balmoşul de Jina sau cocoloşul ciobănesc, produse specifice Mărginimii Sibiului, dar şi cele specifice altor locuri tradiţionale din Transilvania.

CITIȚI ȘI:

Luni se deschide anul universitar la Sibiu

Prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale „Branduri trasilvănene” va avea loc în weekend, la Sibiu

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu organizează, în perioada 1-2 octombrie, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra, prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”. Evenimentul va include şi un seminar de specialitate, care se va desfăşura între orele 10,00 şi 14,00, în cele două zile de târg, în sala de conferinţe a Centrului Astra pentru Patrimoniu.

Târgul are drept scop promovarea produselor tradiţionale alimentare autentice din judeţele Transilvaniei. La această primă ediţie şi-au anunţat participarea producători din judeţele Sibiu, Braşov, Hunedoara, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Harghita, Covasna şi Mureş. Vizitatorii vor putea găsi, pe standurile expoziţiei cu vânzare, bucate tradiţionale atent selecţionate, precum brânza de năsal şi telemeaua stată-n zăr (Cluj), telemeaua, laptele gros şi sloiul de oaie din Mărginime (Sibiu), ţuica de Zalău şi pălinca de Sălaj, virşli de Brad (Hunedoara), brânza de burduf de Loman (Alba), brânza de Bran în coajă de brad (Braşov), kurtos kalacs (Harghita), Mezescolacs (Covasna) şi altele.

Mâncăruri gătite „pe viu”
Standurilor cu produse li se vor adăuga ateliere culinare care vor permite familiarizarea cu modul de preparare a unor delicatese tradiţionale ce vor fi puse, bineînţeles, la dispoziţia cumpărătorilor.

Dintre reţetele preparate pe loc nu vor lipsi balmoşul de Jina sau cocoloşul ciobănesc, produse specifice Mărginimii Sibiului. „În cadrul seminarului vor fi abordate strategii de înregistrare şi de valorificare a produselor tradiţionale, precum şi legislaţia în domeniul denumirilor de origine protejată. Toate acestea se vor dsfasura sub directa coordonare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Vor fi invitaţi reprezentanţi ai direcţiilor pentru agricultură judeţene, ai consiliilor judeţene şi, bineînţeles, producători din diverse zone ale ţării”, a explicat Anca-Elena Mira, de la C.N.M. Astra.

Eveniment bianual
Târgul de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene” vine în completarea Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, organizat tot în muzeul din Dumbrava Sibiului, eveniment care a devenit deja un punct de reper pentru persoanele care vor să achiziţioneze bucate autentice direct de la producători.

Pentru următoarele ediţii organizatorii au anunţat că vor fi incluse produse din toate zonele ţării, tematica extinzându-se, aşadar, la „Branduri româneşti”. Intenţia organizatorilor este de a oferi publicului cel puţin două ediţii ale Târgului de bucate tradiţionale „Branduri româneşti” în fiecare an, primăvara şi toamna, frecvenţa acestora putând creşte, în funcţie de interesul manifestat de participanţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite