Sibiu: Ştefan Vişan, militarul a cărui armă este condeiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Ştefan Vişan, militarul a cărui armă este condeiul
Sibiu: Ştefan Vişan, militarul a cărui armă este condeiul

Fost militar care le-a fost instructor şi educator multor generaţii de ofiţeri, Ştefan Vişan s-a apucat de scris la umbra anilor de pensie.

Ştefan Vişan şi-a petrecut 35 de ani din viaţă în armată şi este colonel în rezervă. Acum scrie romane scurte despre şi pentru tineri, poveşti care au întotdeauna o morală. Romane scurte nu pentru că n-ar putea să le facă mai lungi, ci pentru că vrea să se plieze pe nevoile omului mileniului trei. Consideră că, înglobaţi în atâtea treburi şi cu priorităţi care mai de care mai importante, oamenii nu mai au timp să citească Dostoievski, spre exemplu, ori alte romane “lungi”. “Le-am făcut scurte tocmai ca oamenii să le poată citi. Foarte puţini oameni mai au timp să citească romane lungi, obişnuiesc să citească rezumate pe internet”, declară Ştefan Vişan.

Vârsta a III-a, bună pentru creaţii scriitoriceşti
Chiar dacă în tinereţe i-au mai ieşit din condei câte o poezie sau o schiţă, a început de abia la 66 de ani să scrie cu adevărat şi să publice. Acum are 73 de ani de viaţă şi, în ultimii şapte ani, a publicat cinci volume, în care sunt cuprinse zece romane şi o piesă de teatru. “De tânăr am cochetat cu literatura, mai scriam o poezie, mai făceam o piesă de teatru, dar nu mi-a plăcut să public din motive de partid. În 1991 am ieşit la pensie şi până în 2002 nu am scris nimic. Mi-au trebuit câţiva ani până să-mi adun gândurile pentru a le putea uni în producţii literare care să se ridice la calitatea şi valoarea de-a fi lecturate cu interes de cititori. Dar mă gândesc că ar fi trebuit să fac mai mult, să mă apuc mai devreme de scris”, povesteşte scriitorul. Primul volum a lui Ştefan Vişan este intitulat “Legământul dragostei” şi cuprinde două romane scurte, o poveste de dragoste a doi tineri pe care nici moartea nu îi poate despărţi şi drama unei familii care a cunoscut din plin ororile comunismului.

Fiecare roman conţine note autobiografice
“În fiecare roman este câte un pic din viaţa mea. Pe lângă subiectul de bază am intrat şi eu în poveste câte puţin, fie ca reporter, fie ca locuitor al localităţii”, explică Ştefan Vişan. Se simte foarte bine când scrie şi priveşte scrisul ca pe o formă de terapie. “Este o completare a existenţei mele. Când scriu aproape că nu fac efort, sunt acumulări ale vieţii mele şi le dau drumul. Scrisul este defulare”, continuă omul. Acum pregăteşte o carte biografică despre primul general aviator paraşutist al României, Grigore Baştan, acesta fiind primul volum cu subiect şi tematică militară al scriitorului sibian. “Este biografia lui, dar romanţată. Cu toate lucrurile adevărate din viaţa lui şi puţină ficţiune, ca să lege romanul, să dea cursivitate lecturii”, precizează autorul. Cartea se numeşte “Zburătorul” şi va fi publicată în câteva luni. Toată opera lui Ştefan Vişan se află în bibliotecile şcolare a celor mai importante instituţii de învăţământ sibiene şi la Biblioteca ASTRA.


Ce-i place
“Pescuitul este o mare pasiune de-a mea şi de-a soţiei mele. Ne place să mergem în Delta Dunării să pescuim, înainte mergeam de trei ori pe an, în ultimul timp mergem doar de două ori. Probabi că, în timp, vom merge tot mai rar”, povesteşte Ştefan Vişan.

Ce nu-i place
“Nu-mi place că valorile adevărate nu prea sunt recunoscute. Nu-mi plac manelele şi faptul că sunt promovate. Nimeni nu vede că cultura este marginalizată şi nu se face nimic ca literatura să devină mai accesibilă, spre exemplu cartea să fie mai ieftină”, explică scriitorul.

Întrebări şi răspunsuri
Vă doriţi recunoaştere publică?

Mereu am scris pentru plăcere, nu pentru recunoaştere. Când m-am apucat de scris, m-am gândit să scriu tinerilor.
Scrierea dumneavoastră este una optimistă?
Da, nu am personaje negative. Aproape toate personajele mele sunt pozitive şi poveştile au mereu un rol moralizator.
Care-i cel mai aprig critic al dumneavoastră?
Soţia. A fost profesor de Limba Română şi “taie” câteodată în carne vie.
Folosiţi tehnologia modernă când lucraţi la un roman?
Şi acum îmi scriu cărţile cu pixul pe hârtie iar când prind contur, le scriu pe calculator.

Profil
Născut:
26 iulie 1936, în judeţul Cluj
Studii: Academia Militară, Arma Chimie
Ocupaţie: Scriitor
Familie: Căsătorit

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite