Spectacol feeric în Piaţa Mică a Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Feeric fashion show“, un spectacol de modă incendiar, îşi aşteaptă publicul mâine, de la orele 20.00, în Piaţa Mică.


Într-un cadru feeric, ce implică o scenografie cu totul specială, o pasarelă suspendată la peste 5 metri înălţime şi efecte pirotehnice complexe, vor defila pe podium manechine profesioniste ce vor prezenta colecţii: cruise, prêt a porter şi couture.  La eveniment participă atât designeri cu experienţă, cât şi debutanţi, pentru care evenimentul reprezintă o rampă de lansare. Colecţiile prezentate vor fi semnate de Agnes Toma, Lucian Rusu, Antonia Giurgiu, Anca şi Silvia Negulescu, acestora alăturânduli-se brandurile Donatella şi Triumph. Invitatul special al evenimentului este criticul de modă Alin Galăţescu.


“Evenimentul reprezintă un concept inedit, singurul de acest gen desfășurat la Sibiu, deoarece combină elementele de fashion cu momente artistice sugerând strânsa legătură între modă şi artă“, spune Dumitru Preda, producătorul evenimentului.


FEERIC fashion show este locul în care frumuseţea se împleteşte cu inspiraţia, într-o demonstraţie de sunet şi culoare, oferită iubitorilor de modă și celor care doresc să petreacă câteva ore într-un mediu de calitate, într-un spectacol grandios.

image


Conform estimărilor, organizatorii aşteaptă la deveniment un public de aproximativ 4000 de spectatori. Accesul este liber cu excepţia zonelor VIP unde accesul se face pe baza de invitație.


Evenimentul devenit deja o tradiţie pentru oraşul Sibiu, aflându-se  la cea de a 3-a ediţie, este organizat de Mitichi Ideas şi Fundaţia Mitichi.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite