Stiri din Sibiu

Spectacol de teatru în tamvai, în cinstea lui Cioran

8 aprilie 2011, 16:14 |  Autor: Elena Dumitra | 

Cuvinte cheie: sibiu, adevarul, teatru tramvai, sibiu, cioran,

Spectacolul a fost prezentat în tramvaiul Sibiu-Răşinari

sibiu

Spectacolul a fost prezentat în tramvaiul Sibiu-Răşinari

 

Actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca“ au marcat împlinirea a 100 de ani de la naşterea filosofului şi scriitorului Emil Cioran, printr-o repetiţie-lectură a spectacolului „Ispita Cioran“.

În regia lui Gavriil Pinte, piesa despre viaţa şi opera scriitorului a fost prezentată în tramvaiul care face legătura între Sibiu şi Răşinari. Premiera spectacolului este programată pentru jumătatea lunii mai.

Pe Aceeaşi Temă

„Punem la cale un traseu înspre paradisul copilăriei lui Emil Cioran, o incursiuneîn universul fascinant şi contradictoriu al scepticului de serviciu,al unei luni în declin, o încercare de biografie poetică după viaţa şi opera sa, o întâlnire la care ne ducem cu speranţă că el va veni şi vom străbate câţiva paşi împreună“, spune Gavriile Pinte, regizorul piesei.

Tot astăzi, la biblioteca „Astra“ a avut loc o lectură publică din opera lui Emil Cioran, urmată de dezvelirea simbolică a bustului scriitorului.

Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911, în localitatea sibiană Răşinari.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole