Şoferiţele au fost „amendate” de poliţişti cu mărţişoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au respectat tradiţia şi le-au tras astăzi pe dreapta pe doamnele aflate la volan, pentru a le oferi mărţişoare şi pentru a le îndemna să dea dovadă de aceeaşi prudenţă în trafic.

Poliţiştii, alături de reprezentantele unei companii de produse cosmetice şi ai uneia de asigurări au împărţit astăzi mărţişoare şi cadouri pe mai multe artere din oraş. 

„Cu ocazia zilei de 1 Martie oferim doamnelor şi domnişoarelor conducător auto, alături de colaboratorii noştri la această activitate, tradiţionalul mărţişor, le dorim să aibă un an 2012 plin de bucurii, cu multe realizări, şi să manifeste aceeaşi conduită preventivă în trafic pe care au manifestat-o până în prezent2, a spus inspectorul Bogdan Maxim, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

Doamnele trase pe dreapta spun că iniţial s-au speriat, dar că au fost bucuroase de gestul oamenilor legii.   

„Sincer, m-am speriat când m-a oprit poliţia, dar gestul mi se pare extraordinar”, a spus Mirela Simon, una din şoferiţele „amendate” astăzi cu un mărţişor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe  fotografia de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite