Sibiu: Adrian Smaranda, jonglerul costumat în frac
0
Adrian Smaranda este membru al trupei de animaţie stradală Delinquent Duo şi scopul lui declarat este să aducă un zâmbet pe feţele triste ale românilor.
Cu frac, pălărie, papion şi o pereche de tenişi în picioare, Adrian Samranda se îmbracă cel puţin ciudat pentru un tânăr de 23 de ani. Nu aceasta este vestimentaţia sa în fiecare zi, ci doar când dă spectacole. Nu vrea să epateze şi cu atât mai puţin să şocheze lumea. Tot ce-şi doreşte Adrian este să facă oamenii să zâmbească prin spectacolele de animaţie stradală pe care le pune la cale cu colegul său de trupă, Claudiu Falamaş. Adrian Smaranda este partea ochelaristă din Delinquent Duo, o trupă care a luat fiinţă în urmă cu un an de zile şi care face jonglerii cu o mulţime de obiecte, de la mingi la poiuri ori jocuri chinezeşti. „Am ales acest nume pentru că suntem doi şi pentru că vrem ca atunci când lumea aude de trupa Delinquent Duo să se gândească la băieţii ăia în frac cu pălărie şi papion care fac oamenii să se simtă bine cu jongleriile lor“, declară Adrian.
Prieteni din copilărie
Adrian se cunoaşte cu colegul său în ale jongleriei din copilărie şi povestea cu trupa s-a născut dintr-o coincidenţă, cum îi place lui să spună. „Acum un an ne-am întâlnit în parc şi aveam nişte mingi la noi. Am făcut nişte figuri, am văzut că ne descurcăm şi că ne place şi aşa ne-a venit ideea de animaţie stradală. Claudiu ştia deja să meargă pe picioroange şi cu monociclul“, mai spune Adrian. Diablo este jocul său preferat, e de origine chineză şi poezia pe care o poate spune obiectul din plastic în formă de clepsidră care este dirijat pe o aţă de două beţe te poate ţine cu ochii larg deschişi şi cu gura căscată mult timp. În spectacolele lor de artă stadală băieţii obişnuiesc să şi cânte, unul la bangos şi celălalt la trompetă, de obicei pe melodii pe care se poate improviza şi, deopotrivă, care să-i antreneze pe spectatori să fie cuprinşi de voie bună.
Spectacole interactive cu publicul
Partea cea mai frumoasă este că show-ul este interactiv, oricine din public poate încerca să înveţe să le folosească. „Ne place să atragem publicul să intre în atmosfera de artă stradală. E un spectacol spontan şi interactiv, este ca un workshop umblător. De cele mai multe ori copiii sunt cei mai entuziaşti spectatori ai noştri, ei vin şi ne întreabă cum pot face şi ei asta. Noi lucrăm cu publicul şi într-o jumătate de oră oricine îşi dă interesul poate prinde tehnica“, explică Adrian. Deşi cei doi sunt buni în ceea ce fac, de abia la sfârşitul săptămânii trecute au luat parte la primul eveniment, în calitate de invitaţi de onoare. Nu pentru că n-ar fi venit oferte, ci pentru că Adrian şi Claudiu sunt foarte exigenţi cu ceea ce fac. „Suntem paranoici, ni se pare că suntem destul de slabi şi de aceea nu am mai mers la evenimente“, conchide Adrian Smaranda cu sinceritate debordantă. A nu se înţelege că le lipseşte încrederea în ei, în scurt timp urmând să plece prin Europa cu jongleriile lor, într-un turneu care o să ajungă până la Londra.
Ce-i place
„Îmi place să scriu şi acum lucrez la un roman, fac munca de documentare şi iau interviuri la oameni. Le pun câteva întrebări şi le înregistrez răspunsurile. Prima întrebare pe care le-o adresez este dacă sunt fericiţi şi nimeni nu mi-a răspuns până acum că este fericit“, precizează Adrian Smaranda.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac rasismul, intoleranţa şi minţile înguste. Şi faptul că lumea nu acceptă lucrurile noi şi e foarte sceptică. Nouă ni se întâmplă mereu asta, oamenii ne privesc ca pe nişte inamici şi nu ca pe nişte persoane care încearcă să-i facă să zâmbească“, spune tânărul.
Întrebări şi răspunsuri
Eşti fericit cu ceea ce faci?
A.S.: Da. Este un sentiment foarte puternic când se strâng oamenii în jurul tău, se simt bine, copiii râd şi sunt captivaţi. Asta ne umple şi pe noi de bucurie şi ne motivează să încercăm şi alte figuri. Publicul ne antrenează.
Cât de mult contează aspectul financiar?
A.S.: Noi nu facem jonglerii pentru bani, ci pentru a aduce un zâmbet pe buzele oamenilor, pentru că românii sunt foarte trişti. Dacă la sfârşitul spectacolului spectatorii au plăcerea să pună bani în pălărie ca semn al aprecierii lor, cu atât mai bine.
Profil
Născut: 30 ianuarie 1986, Sibiu
Studii: Student în anul III la Facultatea de Litere şi Arte, secţia Teatrologie
Familie: Necăsătorit
Se încarcă comentariile...
