Slalomul pe gheață, ”înlocuit” la Sibiu cu cel printre noroaie și gropi GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noroaie si gropi Sibiu
Noroaie si gropi Sibiu

Soarele din ultimele zile a topit zăpada la Sibiu, astfel că plimbarea pe străzile neasfaltate din oraș a devenit un adevărat slalom printre noroaie și gropi. Locatarii sunt extreme de revoltați, și spun că ajung să-și spele zilnic mașinile și duc noroiul de pe stradă în casă, în fiecare zi.

Domnul Nicolae Mihu locuiește de zeci de ani pe strada Anatole France din cartierul Lazaret. În fiecare an, cum se topește zăpada sau plouă, aceeași poveste. 

”Dacă vrei să treci strada te murdărești din cap până în picioare și pe urmă aduci în casă tot noroiul”, spune Nicolae Mihu.

Gheorghe Zamfir, locatar pe aceeași stradă, este și șofer, deci dă piept zilnic și cu gropile pline de apă.

”Ca șofer e rău, e plin de gropi. Spălăm mașina des, bani cheltuiți, iar cu ce-i pe jos trebuie să duci hainele la curățat, că trec șoferii și te stropesc, nu au unde să se ferească, te ferești de o groapă dai într-alta, sunt numai gropi, mai rău ca după război, după bombardamente”, spune Gheorghe Zamfir.

Noroaie si gropi Sibiu

În același cartier, pe strada ”Anul 1907”, aceeași șoferi revoltați care fac slalom prin bălți. 

”E dezastru, numai bălți, apă, mizerie peste tot. Și pe jos, ne murdărim, și mașini, spăl mașina tot la două zile”, povestește Nicolae David, angajat al unei firme cu sediul pe strada 1907.

Autoritățile locale sunt conștiente de situația străzilor neasfaltate și spun ca problema se va rezolva, dar în timp și pe măsură ce vor fi fonduri disponibile.

”Încă de la primul împrumut BERD pe care l-am contractat în anul 2006 acela a fost motivul pentru care am contractat aceste fonduri. Au avut prioritate în aceste planuri străzile de pământ. În afară de arterele principale care au fost reabilitate și care erau deja asfaltate marea majoritate a străzilor au fost străzi de pământ”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite