Singurul dascăl cu 10 din judeţul Sibiu: pot fi doar suplinitoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul dascăl sibian care a obţinut nota 10 la examenul de titularizare va fi doar suplinitor şi nu poate preda la clasele XI – XII. La nivelul judeţului, rezultatele înregistrate de profesorii sibieni sunt cu aproape opt procente peste media naţională.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Profesor de 10 la titularizare: “Am fost motivată să intru în învăţământ de când am avut exemple de profesori << aşa nu >>”

Rezultate titularizare 2011 în judeţul Sibiu: un profesor de nota zece şi zeci de profesori de nota 2

Artist plastic cu peste 100 de expoziţii personale, dar cu nota 3,30 la titularizare

Elisa Ioana Gunesch este singurul candidat de la examenuld e titularizare din judeţul Sibiu care a obţinut nota maximă. Soprană de meserie, Elisa a obţinut această notă la disciplina educaţie muzicală şi spune sincer că nu se aştepta. „La mine este primul an când particip la acest concurs şi am avut puţină teamă pentru că toată lumea mi-a spus că este un examen greu şi este dificil să obţii şi nota 7. Nu ştiu cum a fost la alte materii, nu mă pot pronunţa, dar nouă ne-au venit ca subiecte Liszt şi Brahms, ceea ce n-a fost tocmai o surpriză pentru că este anul muzical Liszt. În general nu pot să spun că mi s-a părut un examen foarte greu însă nota mă surprinde, nu mă aşteptam să fie atât de mare”, a declarat Elisa Ioana Gunesch.

„Nu mă ajută deloc”

Trecând peste bucuria notei mari şi privind realist situaţia, Elisa nu este tocmai fericită. Din cauza modului în care este gândit sistemul educaţional românesc eroina noastră nu poate ocupa decât un post de suplinitoare şi nu are dreptul de a preda elevilor de clasele a XI-a şi a XII-a. Şi asta în ciufa faptului că ea s-a pregătit în facultate pentru a preda liceenilor.

image

„Din păcate, acest rezultat nu o să mă ajute aproape deloc pentru că eu pot fi doar suplinitoare. Eu nu am încă masterul finalizat pentru că aşa a fost gândit sistemul Bologna. În plus, noi ne-am pregătit la facultate pentru a preda la liceu dar neavând masterul pot preda numai copiilor din clasele a IX-a şi a X-a, cei de a XI-a şi a XII-a considerându-se că nu fac parte din învăţământul obligatoriu”, a declarat Elisa Ioana Gunesch. Singurul dascăl de 10 din judeţul Sibiu va ocupa astfel, din toamnă, un post de suplinitor la Liceul de Artă Sibiu, unde va preda canto şi arta vocală.

„Rămân posturi neocupate”

În judeţul Sibiu s-au prezentat la examenul de titularizare 593 de candidaţi, însă 58 dintre aceştia au părăsit sala de examen imediat după ce au aflat subiectele. Dintre cei care au susţinut totuşi examenul, 124 au primit note cuprinse între 1 şi 4,99, 208 au primit note cuprinse între 5 şi 6,99 şi tot 208 candidaţi au primit note cuprinse între 7 şi 10. Din punct de vedere statistic rezultatele plasează judeţul nostru cu aproape opt procente peste media pe ţară la numărul de note peste 7. „Nu cred însă că se vor ocupa toate posturile scoase la concurs, multe dintre ele sunt în mediul rural şi greu navetabile. Poate doar dacă se nimereşte să fie dascăli din zona respectivă”, a declarat şi Constantin Gorun, inspectorul şcolar general al ISJ Sibiu.

Nu ştiam că este singul 10 din judeţ, acum aflu de la dumneavoastră!”, Elisa Gunesch

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite