Singura femeie instructor de câini poliţişti din ţară este din Sibiu FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se mândreşte cu un teanc de diplome şi numeroase premii la competiţii de profil, şi a reuşit să facă performanţă într-o meserie care este prin excelenţă a bărbaţilor. În timpul liber, care din păcate este extrem de limitat, Andreea Renges spune că iese oricând cu plăcere la o plimbare în aer liber.

Blondă şi extrem de feminină, Andreea te întâmpină cu un zâmbet cald, cu emoţii şi cu foarte multă modestie, atunci când vorbeşte despre performanţe care fac cu siguranţă invidios orice bărbat care lucrează în domeniu.

„Povestea de dragoste” dintre Andreea şi meseria care a devenit parte din sufletul ei a început în urmă cu 10 ani, şi tot atunci l-a cunoscut şi pe Viorel Scânteie, de asemenea instructor în cadrul Centrului Chinologic Sibiu şi partenerul ei de viaţă. „Viorel avea un căţel la unitate, un setter irlandez pe care îl chema Toto, şi mi-a plăcut foarte mult, făcea tot felul de exerciţii. Am început să mă joc, să lucrez şi eu cu el”, îşi aminteşte Andreea zâmbind.

Singura din ţară
Destinul i-a adus împreună şi la locul de muncă în urmă cu cinci ani şi jumătate, când s-au scos la concurs două posturi de instructor la catedra de dresaj din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

A fost singura femeie care s-a prezentat la examen, alături de 14 bărbaţi, a trecut prin mai multe probe practice, alături de căţei, şi de atunci este instructor la catedra de dresaj, disciplina iniţiere, fiind singura femeie instructor de câini poliţişti din România. Cum este privită într-un domeniu care este prin excelenţă al bărbaţilor? „Eu m-am obişnuit foarte repde, e mai greu când te duci la concursuri şi baţi 20 de bărbaţi, cum a fost la ultima competiţie la care am participat, în Bulgaria”, spune Andreea, râzând.

„Kaly este sufletul meu”
Alături de Andreea, la competiţii şi demonstraţii este Kaly, câinele ei pe care l-a donat Ministerului de Interne.

„Am crescut-o de mică, este sufletul meu”, spune Andreea, zâmbind. Împreună au participat la numersoase competiţii, dar şi la exerciţii demonstrative extrem de spectaculoase. Prima participare a Andreei la campionatul de dresaj al câinilor poliţişti, în 2006, i-a adus locul IV la categoria stupefiante, iar un an mai târziu a luat locul II la categoria câine universal, performanţă pe care a repetat-o şi în 2008. În 2009, s-a clasat pe poziţia a doua a podiumului atât la campionatul naţional de dresaj cât şi la campionatul internaţional de dresaj al poliţiştilor din Bulgaria, iar anul acesta, la aceeaşi competiţie, a ocupat locul III. Anul trecut, a stârnit ropote de aplauze când, în timpul unei demonstraţii, a coborât cu Kaly la intervenţie direct dintr-un elicopter al Ministerului de Interne. „A fost prima experienţă şi a fost foarte greu, atât pentru mine cât şi pentru câine”, spune Andreea.

În timpul liber, care din păcate este extrem de limitat, Andreea Renges spune că iese oricând cu plăcere la o plimbare în aer liber. „Îmi place să mă dau cu ATV-ul, îmi plac plimbările, natura”, spune singura femeie instructor de câini poliţişti din ţară. De cealaltă parte, Andreea spune nu a fost niciodată un fan al zilelor mohorâte, ploioase. „Nu-mi place atunci când vremea este urâtă, cu toate că la concurs, chiar dacă prinzi o vreme ploioasă, nu poţi să zici că nu participi”, spune Andreea, zâmbind.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite