Sibiu: Centura Sibiului a devenit cel mai vizitat obiectiv din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Centura Sibiului  a devenit cel mai vizitat obiectiv din judeţ
Sibiu: Centura Sibiului a devenit cel mai vizitat obiectiv din judeţ

Centura ocolitoare a Sibiului a primit ieri o nouă vizită ministerială. Primul minsitrul Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu au inspectat stadiul lucrărilor.

Premierul a revenit asupra estimării finalizării centurii, care trebuia să fie care în 2008. Noul termen este mai apropiat faţă de estimarea din vară a ministrului Berceanu şi plasează inaugurarea centurii în decembrie 2010.
Asta ar însemna ca tronsonul al doilea al centurii să fie gata în mai puţin de un an în condiţiile în care constructorul nu a fost încă desemnat, iar primul tronson aflat în lucru are ca termen luna ianuarie a lui 2010. Constructorul primului tronson, care a preluat lucrarea abandonată de compania italiană Todini, consorţiul Max Bogl - Geiger - Comtram Sibiu are de refăcut importante reparaţii la porţiunea degradată după încetarea lucrărilor în 2006.
Tronsonul 1 din centura Sibiului are o lungime de 15 km, costul estimat al lucrărilor situându-se în jurul sumei de 50 de milioane de euro. Secţiunea a doua a centurii Sibiului, lungă de 2,7 km, a fost licitată, dar licitaţia este contestată.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite