Sibiul primeşte patru ambulanţe noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă se îmbogăţeşte, începând de astăzi, cu patru ambulanţe nou-nouţe, primite de la Ministerul Sănătăţii. Până la venirea celor patru maşini noi, în judeţul Sibiu erau 36 de maşini de ambulanţă.

„Este vorba despre o ambulanţă de tip C şi trei ambulanţe de tip B, dintre care două cu tracţiune integrală”, spune medicul Ovidiu Luca, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Maşinile vor fi aduse astăzi de la Cluj, după care se va hotărî şi cum vor fi acestea împărţite. La nivelul serviciului se va face o o analiză, singurul lucru cert până în acest moment fiind acela că maşina de tip C va rămâne în municipiul Sibiu.

„Ambulanţa de tip C nu poate să meargă nicăieri, trebuie să rămână în Sibiu pentru că nu sunt suficienţi medici pentru a acoperi un C”, a mai spus Luca. 

Potrivit şefului SJA, din celelalte trei ambulanţe de tip B este probabil ca una să ajungă la Mediaş iar celelalte două să rămână de asemenea la Sibiu, urmând ca din municipiul reşedinţă de judeţ să fie trimisă la Agnita o maşină mai veche, dar care poate fi folosită în continuare fără probleme.

Până la venirea celor patru maşini noi, în judeţul Sibiu erau 36 de maşini de ambulanţă.  „În tot judeţul sunt 36 la ora actuală, dar peste 40 la sută sunt cu norma de casare depăşită de mult, cele noi erau foarte necesare şi nu sunt suficiente dar asta este”, a mai spus directorul SJA.





Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite