Pustai: "Gaz Metan reprezintă un grup unit". Mititelu: "Sunt foarte dezamăgit de acest tur de campionat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mititelu nu ştie ce să mai facă pentru ca "Ştiinţa" să aibă rezultate bune
Mititelu nu ştie ce să mai facă pentru ca "Ştiinţa" să aibă rezultate bune

Antrenorul Gazului, Cristi Pustai, exultă pentru parcursul echipei sale în prima jumătate de campionat. Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că este foarte supărat pentru rezultatele echipei din acest tur.

CITIŢI ŞI:

Eric şi-a prelungit contractul până în 2016 cu Gaz Metan Mediaş

Gaz Metan Mediaş - „U“ Craiova 1-0. Mediaşul termină turul pe 5

Oltenii au pierdut aseară cu 0-1 pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş, după ce Gângioveanu a ratat un penalty în minutul 89.

"Ăsta e fotbalul. Te pedepseşte atunci când ratezi. Am mai trăit momente din astea, destule. Este un moment greu pentru noi. Nu mai există o echipă pe care sa o poţi trata cu lejeritate. Nu pot să comentez nimic de transferuri acum. Trebuie să încercăm să administrăm foarte bine următoarele două meciuri şi apoi vom vedea ce vom face. Sunt foarte dezamăgit de acest tur de campionat. Trebuie să ţinem cont că Universitatea are cheltuieli foarte mari. Urmează două meciuri în care ne trebuie puctele. Altfel, putem să iernăm pe un loc foarte urât", a spus omul de afaceri.

Mititelu s-a consolat că echipa a nu va juca în cupele europene nici în sezonul viitor: "Nu mă mai interesează Liga Europa acum. Principala grijă este să nu retrogradăm. O victorie cu Steaua sau CFR ar şterge cu buretele acest rezultat", a declarat Adrian Mititelu la Sport.ro.

Pustai: "Nu puteam încheia turul decât cu o victorie"

Tehnicianul medieşenilor şi-a lăudat elevii după victoria cu Craiova. " Am depăşit ce ne-am propus în acest tur, iar cu Craiova am fost mai buni. Am dovedit că formăm un grup unit care merită respectul pe care şi noi îl avem faţă de toţi. Îmi felicit jucătorii, pentru că toţi au jucat extraordinar, cu multă determinare şi cu bucurie constat că ne-am maturizat în joc" a spus Pustai.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads



<!--[if gte mso 10]>

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite