Mediaşul se alătură campaniei „Hai pe net!". De Dragobete vrea să aducă sute de oameni pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Municipiul Mediaş
Municipiul Mediaş

Primăria Mediaş se alătură unei campanii de conştientizare a importanţei dobândirii cunoştinţelor IT.

CITIŢI ŞI:

Un artisit a donat aproape 20 de lucrări pentru Muzeul Municipal din Mediaş

Bugetul Mediaşului pe 2011 a fost adoptat: 86,8 milioane de lei

Telecentre-Europe derulează în perioada 28 februarie – 5 martie o amplă campanie la nivel European, iniţiativă prin care îşi propune să aducă online peste 100 000 de persoane excluse din punct de vedere digital. Campania vine în sprijinul celor care nu au acces la noile tehnologii, dorind în acelaşi timp ca cei care au început deja să utilizeze aceste tehnologii să aducă la telecentru o persoană care nu a utilizat niciodată calculatorul, nu a fost niciodată online şi care pierde din oportunităţile oferite de acestea.

În România, campania denumită generic Hai pe net! este susţinută de Fundaţia EOS în parteneriat Programul Microsoft Unlimited Potentiali ANBPR – Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. În ediţia a doua a campaniei derulată în 2010 s-au înscris peste 50 de comunităţi din 20 de judeţe, aducând online într-o singură zi aproape 21 000 de utilizatori, din totalul de 68.253 câţi au fost înregistraţi la nivel European. Acest număr a depăşit cu mult aşteptările organizatorilor din România, care îşi propuseseră să aducă cel puţin 800 de persoane care se aflau pentru prima oară online şi 5000 de susţinători care să voteze pe site-ul campaniei.

Concret, cele peste 2.000 de persoane pe care urmăresc să le aducă pentru prima dată „online” în România şi cele peste 10.000 ce utilizează internet-ul în oricare din locaţiile de tip telecentru de pretutindeni din ţară, fie că îşi vor căuta un loc de muncă mai bun sau că vor vorbi cu rude sau prieteni aflaţi departe, fie că vor afla cum pot economisi timp şi bani, vor putea afirma, la sfârşitul zilei, că au fost conectaţi cu lumea-ntreagă.
Biblioteca Municipală „St.L. Roth” din Mediaş, prin Serviciul gratuit de acces la Internet pentru public – CIP, ce se va deschide oficial, în data de 24 februarie 2010, va atrage pe internet, un număr de 250 persoane, în perioada 28 februarie – 5 martie.

„Beneficiarii acestor proiecte sunt: elevii, studenţii, profesorii, micii întreprinzători, copii ce provin din mediul defavorizat, persoanele de vârsta a III-a, şomerii în căutarea unui job, persoanele din mediul rural şi casnicele” comunică Antonela Sofia Barbu, manager de proiect.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite