Sibiu: Sibiul se alătură campaniei „Din inimă pentru copii“ cu un concert caritabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Thalia va fi gazda evenimentului
Sala Thalia va fi gazda evenimentului

Sala Thalia din Sibiu va găzdui mâine seară, începând cu ora 18.00, un concert caritabil al Orchestrei  de Flaute a Academiei de Muzică din Cluj-Napoca şi corul „ Il Gardellino“, banii strânşi la eveniment urmând să fie donaţi în sprijinul campaniei „Din inimă pentru copii“, demarată de ziarul Click!

Poveştile copiilor care au nevoie de ajutor, prezentate de ziarul Click nu au rămas fără ecou la Sibiu. Impresionaţi de cazurile prezentate, reprezentanţii Filarmonicii de Stat din Sibiu vor organiza mâine seară o acţiune de strângere de fonduri, prin organizarea unui concert special de Crăciun.
„ Am aflat de această campanie prin intermediul unei tinere, care a fost impresionată de cazurile prezentate. Ne-a rugat să ne implicăm şi am făcut acest lucru cu mare drag. Am luat legătura cu artiştii din Cluj, care au răspuns cu bunăvoinţă invitaţiei noastre şi chiar s-au bucurat că se pot implica într-o astfel de campanie.  Sper ca aportul nostru să-i ajute pe micuţii aflaţi în dificultate şi consider că fiecare dintre noi ar trebui să ne implicăm, atât cât putem, în astfel de campanii, mai ales că suntem în perioada sărbătorilor“, ne-a spus Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu.
 Intrarea la Concertul de Crăciun de vineri seara este liberă, însă organizatorii vor pune la dispoziţia sibienilor cu suflet mare o urnă a dorinţelor, în care aceştia pot dona orice sumă de bani. Fondurile strânse vor intra ulterior în conturile copiilor ale căror cazuri sunt prezentate în paginile ziarului Click.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite