Sibiu: Târg de Produse şi Tradiţii în Ţara Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de comercianţi participă la evenimentul ce are loc mâine de la ora 9.00 la Bradu.

Târgul îi aşteaptă pe toţi cei ce doresc să-şi achiziţioneze diverse produse tradiţionale fabricate în Ţara Oltului sau vor să cunoască puţin din specificul grastronomic de aici. Iubitorii de animale sunt şi ei aşteptaţi să viziteze expoziţia cu cele mai frumoase animale crescute în gospodăriile din această zonă.

În fine, pasionaţii de meşteşugurile tradiţionale şi portul local, dar şi iubitorii muzicii şi dansului specifice acestei regiuni sunt ademeniţi de peste 300 de comercianţi care vin în parcarea din centrul  satului Bradu, chiar la ieşirea spre DN 1.

„La eveniment vor fi prezentate produse nealimantare cum ar fi icoane specifice Ţării Oltului, picturi şi ţesături tradiţionale din zona noastră, iar din zona produselor alimentare cei care vin la eveniment vor putea găsi brânzeturi care se produc numai în aceste locuri, precum şi pastramă de oaie sau cârnăciori tradiţionali. Va fi un eveniment deosebit cu siguranţă” a mărturisit Marius Badea, unul din organizatorii evenimentului.

Spectacole folclorice
Tot duminică, pe scena amplasată în aceiaşi locaţie unde are loc târgul de produse tradiţionale, vor avea loc mai multe spectacole folclorice. „Vor veni ansambluri din localităţile din care vin şi comercianţii. Vor urca pe scenă reprezentaţi din Arpaşu de Jos, Cârţa, Cârţişoara, Porumbacu, Avrig, Bradu, Săcădate, Racoviţa, Turnu Roşu, Boiţa şi din comuna vâlceană Câineni” a mai spus Marius Badea. Evenimentul începe duminică la ora 9.00 şi se încheie în jurul orei 18.00.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite