Sibiu: Sibienii adoptă doar copii români, sănătoşi
0Un raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) privind adopţiile arată că toţi sibienii care îşi exprimă dorinţa de a adopta un copil cer ca acesta să fie sănătos, de etnie română, care să aibă o vârstă cât mai mică.
Acelaşi raport arată că numărul adopţiilor a rămâne totuşi destul de mic în judeţul Sibiu, doar 15 adopţii fiind încuvinţate pe parcursul anului trecut. „Este vorba de şapte băieţi, dintre care unul cu vârsta de 9 ani şi şase cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, şi despre opt fete, trei cu vârsta între 0 şi 3 ani, patru cu vârste între 3 şi 7 ani şi una cu vârsta de 8 ani. Toţi copiii au fost sănătoşi şi de etnie română“, a precizat Ana Maria Mesea, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu. Aceasta a completat că, de la începutul anului 2010 până în prezent a fost depusă o singură solicitare privind atestarea ca familie potenţial adoptatoare, care este în curs de evaluare, şi a fost încuviinţată o singură adopţie. Tocmai pentru a creşte numărul adopţiilor şi gradul de informare al populaţiei provind procedura care trebuie îndeplinită, Oficiul Român pentru Adopții, va desfășura, începând din acest an, o campanie de promovare a adopției naționale.