Sibiu: Radu Jurju cucereşte lumea în paşi de samba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Jurju
Radu Jurju

Radu face dans sportiv de patru ani, iar talentul său l-a ajutat să ajungă, în scurt timp, pe locurile fruntaşe ale concursurilor la care a participat.

Radu Jurju este elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ din Sibiu, iar de câţiva ani face dans sportiv. Tânărul recunoaşte că, la început,  nu a făcut asta cu pasiune, însă, mergând zi de zi la antrenamente, i-a intrat în sânge şi acum spune că nu ar mai putea trăi fără dans. „ Ideea de a face dans sportiv le-a aparţinut părinţilor mei, care, la momentul respectiv, făceau un astfel de curs. Ei m-au înscris la un club din oraş, iar la început nu am fost foarte încântat de idee. Mă bucur însă că am continuat, în scurt timp a început să îmi placă, satisfacţiile nu au întârziat să apară şi sper ca, pe viitor, să mă număr printre profesionşti“, spune Radu. 

Preferă samba şi valsul vienez
Pentru că îşi doreşte foarte mult să facă performanţă, tânărul are un program foarte bine stabilit şi nu pierde niciodată timpul degeaba. Este extrem de muncitor,exersează mult, iar dorinţa sa de a ajunge la cel mai înalt nivel se vede cu ochiul liber. Dansează orice stil de dans, dar spune că cel mai mult îi place samba, din categoria dansurilor latino, şi valsul vienez, din categoria celor standard. „ La antrenamente merg de patru ori pe săptămână, iar o şedinţă este de două ore. Orice aş avea de făcut, pentru dans îmi găsesc întotdeauna timp“, spune acesta. Îi apreciază pe ruşii Riccardo Cocchi şi Yulia Zagoruychenko şi speră ca pe viitor să ajungă, alături de partenera lui, la acelaşi nivel de performanţă. „ Ei au o tehnică extrem de bună, se vede că simt muzica, au o prestaţie impecabilă împreună. În dans, este foarte important ca partenerii să se înţeleagă, să se completeze reciproc  şi să reuşească să comunice, atât verbal, cât şi prin dans, pentru a reuşi. Eu şi partenera mea suntem pe drumul cel bun, spun eu, ne înţelegem bine şi asta ne va ajuta să mergem mai departe, spre reuşită“, completează acesta.

A participat la zeci de competiţii
În cei patru ani de când practică dansul sportiv, Radu a participat la zeci de competiţii naţionale, iar talentul şi pasiunea pentru ce face l-au ajutat pe acesta să se claseze pe cele mai bune locuri. Cel mai mult se mândreşte însă cu un loc I, câştigat la ediţia a V-a a Cupei „Târnava Mică“, din anul 2009. „ Au fost zeci de concurenţi din toată ţara, extrem de talentaţi la dans, iar faptul că am reuşit să câştig m-a bucurat extrem de tare“, adaugă tânărul.

Planuri mari pentru viitor
Chiar dacă principala sa preocupare este dansul, Radu nu ignoră nici şcoala. Nu este cel mai bun la învăţătură, însă reuşeşte să se menţină între primii din clasă.  Spune că vrea să aibă rezultate cât mai bune, pentru a se înscrie la un liceu bun, unde vrea să continue pe profil filologic, însă marea sa dorinţă rămâne să ajungă un mare dansator. Tocmai din acest motiv, tânărul nu s-a gândit la o altă meserie pe care ar vrea să o practice.

Ce-i place
„ Îmi place foarte mult să călătoresc, să descopăr locruri şi locuri noi. În plus, îmi place să mă distrez cu prietenii, să ieşim în oraş“, spune tânărul.
Ce nu-i place
„Nu îmi place să pierd timpul degeaba şi nu-mi place să fiu pedepsit, chiar dacă lucrul ăsta se întâmplă foarte rar. Mai mult, încerc să evit conflictele, deoarece nu-mi place să fiu cercat cu cei din jurul meu“, completează Radu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite