Sibiu: Premieră mondială la Teatrul Naţional „Radu Stanca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul „Trei surori“ revine după cinci ani de pauză
Spectacolul „Trei surori“ revine după cinci ani de pauză

Spectacolul „Three O’Clock“ va fi prezentat publicului sibian miercuri, 13 ianuarie

Iubitorii teatrului din Sibiu au un motiv cât se poate de serios de bucurie. Şi asta pentru că, după doar două săptămâni de vacanţă, actorii sibieni îşi reiau seria spectacolelor de calitate cu care ne-au obişnuit şi până acum. Startul va fi dat chiar mâine seară, cu unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriu, care nu s-a mai jucat însă de cinci ani. „ «Trei surori», de Cehov, este un spectacol care adună cei mai buni actori ai teatrului nostru. În plus, revenirea Danei Văcaru pe scenă este un mare câştig, atât pentru teatrul nostru, cât şi pentru publicul sibian“, a spus Constantin Chiriac, directorul TNRS. Spectacolul, care va începe la ora 19.00, este unul „frumos, vibrant, emoţionant şi extrem de cald“, după cum îl prezintă chiar Anca Bradu, cea care l-a regizat.

Săptămâna viitoare va aduce prima premieră a anului
Duminică seara, pe scena teatrului sibian poposeşte spectacolul „Gaiţele“, în regia lui Florin Zamfirescu, urmând ca miercurea viitoare actorii secţiei germane să aducă  o premieră mondială în faţa publicului sibian. „Three O’Clock“, este o „ comedie serioasă, care prezintă rivalitatea dintre doi fraţi“, a mai spus Chiriac. Spectacolul se joacă la Casa de Cultură a Sidicatelor, începând cu ora 19.00, urmând ca după reprezentaţia de la Sibiu, piesa să fie prezentată în luna martie şi la Munchen, Germania. Directorul teatrului sibian a completat că, pe parcursul anului, vor fi prezentate alte 13 premiere.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite