Sibiu: Prea puţine coşuri de gunoi în fosta Capitală Culturală Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Sibiu există un coş de gunoi la 112 locuitori în vreme ce în Mediaş există 64 de locuitori la un coş de gunoi stradal. Medieşenii vor avea în premieră, începând cu luna viitoare, şi coşuri de gunoi speciale pentru proprietarii de câini, cu dotări special pentru animăluţe.

CITIŢI ŞI:

„Liber“ după ce şi-a violat mama

În toamna anului trecut primăria Sibiu a achiziţionat şi montat 300 de coşuri de gunoi, numărul total al acestora crescând astfel la 1380. Raportat la numărul total de locuitori, conform recensământului populaţiei din 2002, înseamnă că în Sibiu există un coş de gunoi la 112 locuitori. „Principalele zone unde sunt acestea distribuite sunt : zona centrală, cartierul Hipodrom şi principalele bulevarde din oraş”, arată Daniela Costa, purtător de cuvânt al primăriei Sibiu.

În Mediaş există 852 de coşuri de gunoi montate pe străzi iar în luna martie au fost montate 43 de coşuri noi de gunoi. “În zona centrală au fost schimbate cu un alt model 24 de coşuri de gunoi, iar restul au fost montate în zona pieţei Agroalimentare”, spune şi Alina Ştefan, purtător de cuvânt al primăriei Mediaş. În premieră, în Mediaş se vor monta în perioada urmatoare 12 coşuri de gunoi pentru câini. Acestea sunt doate cu pungi în care să fie aruncată mizeria de la căţei. Coşurile vor fi montate în staţiile de transport în comun şi zonele comerciale. “Tomberoanele pentru patrupede vor fi dotate cu pungi de plastic, iar cetăţenii care îşi plimbă animalele au obligaţia conform HCL166/2009 de a curăţa mizeria făcută de câini pe domeniul public”, mai spune Alina Ştefan.

Cele mai murdare străzi
Sibienii spun că şi-ar dori mai multe coşuri de gunoi şi în cartiere şi în zonele mărginaşe, nu doar în zona centrală a Sibiului, acolo un sunt turişti şi vizitatori. Străzi pe care ar fi nevoie de mai multe coşuri de gunoi sunt: Vasile Milea, Semaforului, Vasile Aaron, străzile adiacente Cibinului, în cartierul Guşteriţa, Valea Aurie în cartierul Turnişor şi zona Pieţei Cibin.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite