Sibiu: Paştele, sărbătorit în Muzeul în aer liber
0
Credincioşii pot participa şi anul acesta la programul religios organizat de reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal „Astra“, în preajma sărbătorii Paştelui.
Slujbele vor avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Biserica din Bezded, începând de mâine seară. „ Joi, la ora 17.00, va fi organizată slujba de Denie, care va continua cu Prohodul Domnului vineri, tot de la ora 17.00 şi cu slujba de Înviere sâmbătă, începând cu orele 24.00. Programul religios va continua duminică, de la ora 12.00, cu cea de-a doua slujbă de Înviere, accesul la Biserica din Bezded fiind posibil pe poarta principală şi pe cea din zona bisericii“, ne-a spus Ovidiu baron, purtător de cuvânt al instituţiei.
Pentru a facilita accesul sibienilor la eveniment, în noptea de Înviere, autobuzele Tursib vor circula către Muzeul în aer liber din oră în oră, urmând ca la sfârşitul slujbei, toţi participanţii să primească Sfinetele paşti în căniţe de lut, la fel ca şi în anii anteriori.