Sibiu: Parfumuri de 2 milioane de euro ascunse într-un transport de manechine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii Gărzii Financiare au făcut vineri o captură record absolut pentru Sibiu. Ei au descoperit într-un TIR care ar fi trebuit să transporte manechine, nu mai puţin de 200 de cutii în care se aflau peste 43.200 de parfumuri de firmă.

Comisarii Gărzii Financiare au făcut vineri o captură record absolut pentru Sibiu. Ei au descoperit într-un TIR care ar fi trebuit să transporte manechine, nu mai puţin de 200 de cutii în care se aflau peste 43.200 de parfumuri de firmă.
Pe baza unor informaţii, în colaborare cu Comisariatul General al Gărzii Financiare, comisarii sibieni au urmărit transportul unui container suspect plecat din portul Constanţa Agigea, cu destinaţia Sibiu. Containerul era depozitat în port de peste patru luni, fiind venit cu vaporul din China. „Am avut nişte informaţii şi am monitorizat transportul în trafic până la Sibiu. Aici şoferul a dus TIR-ul în curtea societăţii Transcar, unde a fost descărcat într-un depozit închiriat şi am intervenit. Pe documentele vamale şi de transport, figurau 200 de cutii cu manechine, dar când le-am desfăcut am găsit doar parfumuri Hugo Boss şi Jean Paul Gaultier de 90 de mililitri. Este cea mai mare captură făcută vreodată la Sibiu“, a declarat comisarul sibian Nicolae Fumurescu, şeful interimar al Gărzii Financiare Sibiu.

Aflaţi cui îi era destinat transportul şi cum l-au depistat comisarii de la Garda Financiară în ediţia Adevărul de Seară Sibiu de sâmbătă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite