Sibiu: Parada cu călăreţi şi măşti în Cetatea Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada i-a încântat pe sibienii prezenţi în Piaţa Mare
Parada i-a încântat pe sibienii prezenţi în Piaţa Mare

Vechea tradiţie a călăreţilor transilvăneni a fost reînviată în această dimineaţă printr-o paradă a măştilor şi costumelor populare, organizată în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de iarnă.

Un grup de călăreţi din Şeica Mare, acompaniat de câteva ansambluri folclorice venite din Alba, Neamţă şi Mureş, a realizat un adevărat spectacol pe străzile din centrul Sibiului. Parada a pornit la ora 12.00 din Parcul Tineretului înspre Piaţa Mare, reuşind să atragă privirile a zeci de curioşi pe traseul lor. Odată ajunşi în centrul oraşului, călăreţii s-au strecurat printre căsuţele de la Târgul de Crăciun şi au făcut un tur al Pieţei Mari, fiind răsplătiţi cu aplauze de cei prezenţi în zonă. „ Parada aceasta a călăreţilor este o tradiţie veche de când lumea în Şeica Mare, călăreţii fiind prezenţi la toate evenimentele importante ale satului, pentru a crea o atmosferă de sărbătoare“, ne-a spus Ovidiu Baron, purtător de cuvânt al CNM „ASTRA“.

Alaiuri de „Capre“, „Urşi“, „Căiuţi“ şi „Haiduci“, reprezentând cele mai „tradiţionale” zone etnografice ale ţării,  au fost „ingrediente“ care au completat parada călăreţilor,  contribuind încă o dată la păstrarea datinilor şi obiceiurilor de iarnă specifice zonelor din care proveneau.


Festivalul continuă cu o expoziţie de fotografie antropologică la Primăria Sibiu, urmând ca de la ora 19.00, scena din Piaţa Mare să găzduiască un alt spectacol deosebit, la care vor participa ansambluri folclorice din Braşov, Neamţ, Alba şi Sibiu.

La a treia ediţie
Din anul 2007, de când Sibiul a fost Capitala culturală a Europei, Muzeul „ASTRA” organizează Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de iarnă, una dintre cele mai interesante manifestări culturale, o acţiune etnoculturală complexă ce vizează cunoaşterea şi valorificarea zestrei de practici ritual-ceremoniale, păstrate în cadrul sărbătorilor de la Crăciun la Anul Nou.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite