Sibiu: Onuc Nemeş Vintilă: filologul care pictează icoane

Onuc Nemeş Vintilă

Cu toate că domeniul său profesional este larg, Onuc Nemeş Vintilă rămâne îndrăgostit de pictura pe sticlă

Nu  te-ai gândi în veci că sub costumul sobru şi în spatele unei atitudini directoriale s-ar ascunde un om frumos, plin de preocupări care-ţi bucură şi împlinesc sufletul. Ei bine, imaginea creată în mintea ta, de funcţia pe care o are omul nu se potriveşte deloc cu ceea ce este el de fapt. Onuc Nemeş ocupă funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „ASTRA"  din Sibiu, o funcţie pe care el însuşi o consideră trecătoare, dar o meserie căreia, cu toate acestea,  i s-a dedicat. „Cred că a doua întrebare pe care i-o adresezi unui om, ar trebui să fie legată de pasiuni. Din serviciu trăieşti, dar despre pasiuni ai ce vorbi. Cei fără pasiuni sunt oameni săraci“ spune domnul Nemeş.

Obsesia realizării de icoane
Redactor, cadru didactic, metodist în  domeniul biblioteci, director, membru de cor,  scriitor şi nu în ultimul rând pictor, toate sunt preocupările pe care le-a avut şi încă le mai are domnul Onuc Nemeş. Obsesia de a realiza icoane este una veche, împietrită parcă în omul Onuc Nemeş. Îşi aminteşte că în casa părintească, în tinda unde dormea avea la picioare o icoană, iar la cap alta şi mărturiseşte că pentru el acest fapt, pur şi simplu întâmplat este practic fundaţia înclinaţiei către artele frumoase, „este practic un exerciţiu estetic. A fost prima mea lecţie. Este foarte important să ai o relaţie de întâlnire cu o frumuseţe, iar icoana este un simbol al frumuseţii“ spune domnul Onuc. Îşi aminteşte că tăranii din satul său aveau casele pline de icoane, iar cei de etnie rromă din sat dădau icoane pe hârtie în schimbul celor pictate. Îşi aminteşte că la un moment dat, mama i-a spus legat de icoanele degradate pe care le aveau în casă  „Ia-le şi ţâpă-le-n vale“ spune pictorul.
„În inconştientul meu le-am spart. A fost un sacrilegiu, dar asta am aflat mai târziu şi mi-am spus că nu voi avea linişte până nu voi repara tot ce am spart“ spune domnul Onuc. În 1993 a avut prima ieşire în public, adică a avut prima expoziţie mare, la Cercul Militar. A 63 de icoane expuse şi le-a realizat lucrând  într-un fel de transă. Astfel, „stricând un dric de sticlă, am ajuns să expun“ şi „m-am eliberat de păcatul din copilărie“ spune domnul Nemeş.

Reţete tradiţionale
Pictura pe sticlă are un farmec deosebit, nu mai poţi repara sau retuşa o icoană, iar pentru a picta „ îţi trebuie o stare de spirit. Nu pot pur şi simplu să merg să pictez. Îmi trebuie o stare de linişte şi detaşare, învăluită poate de muzică religioasă, pentru că aceasta umple spaţiul cu spirit şi asfel poţi lucra“ spune el. Sticla este pentru pictorul Onuc Nemeş un obiect fragil şi trebuie lucrat pe ea tot cu ceva fragil. A citit şi s-a documentat foarte mult, a stat de vorbă cu alţi pictori şi restauratori. Porneşte cu tempera, la care adaugă miere, albuş sau gălbenuş de ou. Nu ştie o reţetă anume, pentru că el combină aceste ingrediente după cum simte şi este şi normal aşa, pentru că fiecare pictor are reţeta lui.

Profil

Data naşterii: 12 iunie 1946, Sâncraiul-Almaşului, Sălaj
Educaţie: Doctorat în filologie
Familie: Căsătorit

Ce-i place
Singurul lucru care-mi place cu adevărat este muzica. Am o colecţie de 800 de discuri de muzică clasică. Îmi place iarăşi să mă întâlnesc cu oameni frumoşi, frumoşi în interior. Îmi place foarte mult şi fotografia. Am avut şi o expoziţie în anul 2000: “Satul românesc pe pământ şi în cer”, o expoziţie de fotografie antropologică.

Ce nu-i place
Nu-mi place în mod evident omul urât, omul lipsit de caracter. Urăsc politica, dar aş crede într-o politică făcută cu demnitate

Ce alte pasiuni mai aveţi?
Sunt preocupat de zodii şi încerc să găsesc un corespondent. Cunoscând zodiile poţi anticipa un caracter sau un comportament. Cu toate astea nu mă iau niciodată după ce apare în ziare.

Cum de aţi ajuns la Sibiu?
Am ajuns în 1979, dar dragostea  vine din liceu. Până atunci nu am ieşit din sat, iar diriginta a făcut o excursie la Sibiu şi m-a fascinat. La 12 ani mi-am zis că ăsta e oraşul în care vreau să trăiesc.