Sibiu: Mihai Neamţu, „părintele“ Spitalului de Pediatrie din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Neamtu
Mihai Neamtu

În anul 1999, profesorul Mihai Neamţu a pus bazele actualului Spital de Pediatrie şi a reuşit, cu pricepere şi devotament, să îl transforme într-una dintre cele mai  valoroase şi moderne clinici din ţară.

Profil
Născut: 1 aprilie 1949, Dej
Studii: Facultatea de Medicină din Bucureşti
Familie: căsătorit, doi băieţi

Actualmente director medical  şi şeful Clinicii de Pediatrie din Sibiu, profesorul Mihai Neamţu şi-a dedicat întrega viaţă medicinei şi micuţilor care au avut nevoie de ajutorul său.  Spune că iubeşte copiii enorm de mult, iar acest lucru l-a determinat să dea tot ce avea mai bun pentru cariera sa. Pasiunea, dar şi pricepera pe care le pune în ceea ce face, l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciaţi medici pediatri din ţară şi din străinătate. 

Implicat sufleteşte în ceea ce face
Cu o activitate de trei decenii în domeniu, Mihai Neamţu va rămâne cu siguranţă în istoria medicinei pediatrice din Sibiu. Alături de alţă câţiva colegi, acesta a reuşi în anul 1999 să reînfiinţeze Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, prin desprinderea acestuia din structura Spitalului Clinic Judeţean, devenind astfel o unitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie. Pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, acesta a urmat chiar şi un curs de management, la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, contribuind ulterior, la creşterea şi dezvoltarea unităţii. „ Cele trei clădiri în care ne desfăşurăm activitatea- Clinica Pediatrie, Clinica Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică şi Secţia Boli infecţioase Copii- construite la începutul secolului XX, nu a fost proiectate pentru activitatea de spital. Cu eforturi foarte mari, dar şi cu multe sponsorizări, clădirile au fost igienizate şi modernizate, reuşind astfel să dezvoltăm spitalul până la nivelul actual. Aceste eforturi se reflectă acum în rezultatele spitalului în ceea ce priveşte prestarea actului medical, toţi angajaţii având pregătiri temeinice şi spupraspecializări“, ne-a spus profesorul Neamţu. Printre proiectele de amploare realizate până acum se numără informatizarea completă a spitalului, proiect aflat în curs de implementare, iar în viitor se pregăteşte înfiinţarea unui centru de cercetare în medicina respiratorie la copii, în parteneriat cu universitatea „Lucian Blaga“, centru care va dispune de aparatură în valoare de peste două milioane de euro.

A format zeci de tineri în medicină
Pe lângă activitatea sa de medic şi şef de clinică, Mihai Nemţu şi-a dedicat o altă parte din timpul său formării studenţilor de la medicină. În anul 1991, acesta a devenit şeful disciplinei „Pediatrie“ din cadrul Facultăţii de Medicină, din anul 2000 este profesor universitar cu drept de a conduce doctorate, iar din 2008 este şi prorectorul Universităţii „Lucian Blaga“, însărcinat cu programele structurale şi sănătatea comunitară. „ Munca de educare a tinerilor care vor să practice medicina este plină atât de satisfacţii, cât şi de insatisfacţii. Îţi aduce bucurii enorme când constaţi că ai contribuit la formarea unor medici de foarte bună calitate, dar bineînţeles că există şi părţi mai puţin plăcute, în cazul celor care nu sunt pasionaţi de această meserie“, completează Mihai Neamţu.

Ce-i place
Profesorul Mihai Neamţu se declară, în general, un iubitor de frumos. „ Îmi place muzica, literatura, pictura şi drumeţiile“, spune acesta.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac condiţionările de niciun fel şi nu-mi place cum este privită şi tratată profesia de medic în societatea românească. Toţi cer, au pretenţii, nu înţeleg ce înseamnă această meserie, care presupune o învăţare continuă şi nu arată niciun fel de respect pentru ceea ce facem“, spune Mihai Neamţu.

Întrebări şi răspunsuri

Nu aţi fost niciodată tentat să plecaţi din ţară?
De-a lungul timpului, am avut zeci de oferte de la spitale de renume din străinătate, dar speranţa şi familia m-au determinat să rămân aici. Am lucrat, într-adevăr, în spitale din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, care sunt mult mai prospere, însă de fiecare dată exista o dorinţă deosebită de a reveni acasă.

Care este cea mai mare realizare de până acum?
Spitalul, în întregul lui. Din mai nimic, am reuşit să construiesc, împreună cu colegii, un spital şi o clinică prestigioasă şi recunoscută la nivel internaţional. Pe lângă spital, familia este cealaltă mare realizare a mea.

Copiii vă calcă pe urme?
Da. Întreaga noastră familie este formată numai din medici. Soţia, cei doi copii, fratele meu, cumnata şi nepotul, toţi sunt medici.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite