Sibiu: Marilena Brăila, un alchimist al vremurilor moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marilena Brăila face cu mare pasiune felicitări.
Marilena Brăila face cu mare pasiune felicitări.

Marilena Brăila lucrează de trei decenii ca farmacistă şi spune că mereu a considerat spaţiul idilic al farmaciei un templu sfânt.

Amabilă, foarte volubilă şi săritoare, lasă toată lumea cu o impresie foarte bună după ce o cunoaşte. Aşa este Marilena Brăila, farmacist primar la 30 de ani de vechime în domeniu. Genul de farmacistă care te lămureşte mai bine decât toţi medicii la un loc şi de la care niciodată nu pleci nedumerit. A fost farmacistă în multe locuri în mediul civil, în Galaţi, unde a profesat aproape două decenii, şi în Sibiu.

De opt ani de zile Marilena Brăila lucrează la Farmacia Ambulator a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu şi spune că aici îi place cel mai mult. „Mie nu mi-a plăcut niciodată să lucrez cu banii iar aici, cum toate medicamentele se dau gratuit, mi-a plăcut încă de la început. Nici nu mă gândeam eu în facultate, când făceam armata, că o să ajung să lucrez în sistemul militar. Am fost a doua generaţie de fete care au făcut armata“, povesteşte Marilena Brăila.

„Acum farmacia este doar comerţ“
Nu avea zece ani şi Marilena Brăila ştia că în farmacie îşi va face cariera. Mergea de mâna mătuşei sale la Farmacia 24, loc pe care-l considera de basm, şi visa la momentul în care va prepara medicamente şi-i va face bine pe oameni. „Mi-a plăcut şi-mi place această profesie, datorez acest fapt unei mătuşi care avea o prietenă la Farmacia 24, o doamnă farmacistă foarte respectată. Şi de câte ori mergeam pe acolo, vedeam spaţiul farmaciei ca pe un templu. Erau foarte multe flori, curăţenie, mereu un miros plăcut“, îşi aminteşte farmacista.

Nu-i place ce a ajuns să însemne acum farmacia, pur comerţ, şi cum este privit farmacistul. „Acum farmacia este comerţ iar farmacistul este considerat vânzător. Mie mi-ar plăcea foarte mult să prepar medicamente, dar nu mai sunt doctori care să dea reţete magistrale şi ajung să ni se strice soluţiile în depozit pentru că rămân nefolosite. Medicamentele de pe reţetele simple le poate da şi o asistentă. Pe vremuri farmacistul era un altchimist, era gardianul sănătăţii publice“, conchide cu tristeţe Marilena Brăila.

Face felicitări pentru prieteni
Îi place lucrul la ghişeu şi o binedispune când pacienţii fac referire la farmaciste ca la nişte îngeri. „Oamenii ne zic că suntem ca nişte îngeri. Mi-am făcut profesia cu drag, dar la pensie nu vreau să mai aud de farmacie. Nu mai e ca înainte, s-au schimbat şi pacienţii şi medicii, nu mai este nici acea colaborare între medici şi farmacişti“, precizează femeia. Va avea cu ce să-şi ocupe timpul liber, cel mai mare hobby al său fiind confecţionarea de felicitări.

„De vreo zece ani fac felicitări, în ultimul timp mi-am perfectat tehnica, mi-am cumpărat şi o foarfecă specială de felicitări. De Crăciun am făcut vreo 60 de felicitări, toate în timpul nopţii, sunt un om foarte ocupat. Dar nu le vând, le dau celor apropiaţi. Aşa ţin legătura cu prietenii, prin felicitări“, mai spune farmacista.

Ce-i place
„Iubesc foarte mult florile, sunt viaţa mea. Balconul este grădina mea, în iarna aceasta am pus un calorifer acolo şi sunt mai frumoase ca vara. Îmi plac torturile, fac pentru orice ocazie se iveşte în familie. Şi pentru că am o familie numeroasă, torturile mele sunt mereu foarte mari. Un alt lucru pe care-l fac cu mare plăcere este tricotatul, fac niştă băşti foarte frumoase“, declară Marilena Brăila.

Ce nu-i place
„Nu pot suporta mizeria, praful, am alergie la praf. Nu-mi plac oamenii cu mai multe feţe, am pierdut mult în viaţă pentru că n-am ştiut să-mi aleg prietenii“, precizează fermacista.

Întrebări şi răspunsuri
Care-i cel mai mare regret profesional?

Că nu mi-am făcut o farmacie a mea. În 1998, când era cu privatizările, am vrut să deschid o farmacie cu naşa mea, dar nu ne-am potrivit. Pe de-o parte regret, dacă făceam era un loc special în Sibiu, deosebit. Eu am venit cu multe idei de la Galaţi, spre exemplu voiam să am aparat de tabletat, când nu se găsea aspirină în oraş, spre exemplu, noi tabletam.
Cât de mult v-a plăcut chimia?
Chimia nu mi-a plăcut deloc, am învăţat-o că trebuia. Şi am avut bursă de merit tot timpul facultăţii. Mie mi-a plăcut studiul plantelor medicinale, a ceaiurilor. Spre exemplu, puţină lume mai cunoaşte beneficiile busuiocului, o plantă aromatică bună la toate.

Profil
Născută:
20 februarie 1954, Sibiu
Studii: Liceul „Gheorghe Lazăr“ (1973); Facultatea de Farmacie de la Tg. Mureş (1979)
Familie: Căsătorită, are un copil

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite