Sibiu: Marcela Brad vrea să dea statul român în judecată

Marcela Brad este preşedinta asociaţiei persoanelor cu handicap neuro-locomotor din Sibiu. Ea face parte din generaţia 1960, este unul din copiii nenorociţi pe viaţă de vaccinul antipoliomielitic cu virus viu neatenuat, şi se gândeşte să dea statul român în judecată.

Este vioaie, are un spirit voluntar şi altruist, nu stă niciodată locului şi mereu când o întâlneşti are ceva important de făcut. Aşa este Marcela Brad, preşedinta Asociaţiei Umanitare şi Clubului Sportiv „Hermannstadt“ ale Persoanelor cu Handicap Neuro-locomotor din Judeţul Sibiu, o persoană care s-a implicat foarte mult în rezolvarea problemelor celor în nevoie, cu vreun handicap sau fără. Ea însăşi are probleme neuro-locomotorii încă de la vârsta de un an şi jumătate, a trecut prin peste douăzecişicinci de operaţii şi a făcut totul pentru a păşi în normalitate. „Mi s-a făcut vaccinul antipoliomielitic cu virus viu neatenuat, fac parte din masa cea mare de copii din 1960 afectaţi de epidemie. Vreau să dau statul român în judecată, aş face-o, dar nu am bani. Mi-a mâncat şi copilăria, şi tinereţea şi maturitatea“, declară Marcela Brad cu durere în glas.

A părăsit scaunul cu rotile în liceu
A fost curajoasă de mică şi, în liceu, cu câteva luni înainte de majorat, şi-a proclamat independenţa faţă de căruciorul cu rotile. „La 17 ani şi jumătate n-am mai vrut să merg cu căruciorul şi i-am zis tatălui meu să-mi facă o pereche de cârje. M-a îndârjit doctorul care mă operase atunci când a zis că nu voi putea merge niciodată. Le-am zis că le arăt eu lor că o să merg fără cărucior. Toţi erau sceptici, dar eu am zis că vreau şi trebuie să învăţ să merg. Şi la petrecerea de majorat am dansat pe picioare“, îşi aminteşte preşedinta asociaţiei. Marcela Brad ştie să danseze şi în scaun cu rotile şi, prin intermediul clubului sportiv, a organizat foarte multe concursuri de dans sportiv şi atletism pentru persoanele cu handicap neuro-locomotor. Ideeea cu asociaţia este de dinainte de revoluţie. „De gândit, m-am gândit de foarte multă vreme, încă din şcoala specială. După 1989, alături de colegii de diagnostic am făcut adunarea constituantă şi în aprilie 1990 asociaţia avea deja personalitate juridică. Încă de atunci sunt preşedintele asociaţiei“, povesteşte Marcela Brad. Spune că n-a fost şi nu este o muncă uşoară, mai ales pentru că „tot timpul ne-am luptat cu mentalităţi care încă persistă“. Dar, cu implicare şi perseverenţă, a ajutat la elaborarea multor legi în care persoanele cu handicap se regăsesc.

Aceeaşi menire ar fi avut şi în alte condiţii
Poate că acesta a fost destinul Marcelei Brad, să i se-ntâmple ei o nenorocire ca să poată să-i înţeleagă pe cei cu handicap, să se poată identifica cu ei ca să le ofere tot ajutorul. Dar Marcela Brad spune că nu era necesar ca ea să treacă prin tot ce a trecut ca să-şi închine cariera şi viaţa oamenilor defavorizaţi. „Mă gândesc că scopul ar fi fost la fel de bun dacă aveam picioare fără vâsle, cum le zic eu. Am fost crescută cu mentalitatea de a-l ajuta pe celălalt, cred că aş fi făcut acelaşi lucru dacă eram sănătoasă“, dă asigurări doamna Brad.

Ce-i place
„Îmi place dansul sportiv şi muzica. Ador Simfonia a IX-a de Beethoven, când o ascult simt că îmi dă aripi. Dacă n-aş avea problemele cu picioarele, mi-ar plăcea să merg pe schiuri şi pe patine“, declară Marcela Brad.

Ce nu-i place
„Legislaţia nu este aşa cum mi-aş dori-o. În ultima perioadă de vreme (cinci-şase ani) se iau hotărâri legislative pentru persoanele cu handicap fără participarea persoanelor cu handicap. La primele legi am fost consultaţi foarte mult, apoi relaţiile s-au răcit“, declară Marcela Brad.

Întrebări şi răspunsuri
Cu ce v-aţi fi ocupat dacă eraţi sănătoasă?
Nu cred că aş fi vrut să fac altceva decât să ajut oamenii să-şi depăşească problemele, fie că sunt persoane cu handicap sau fără. Spre exemplu rampele de acces nu servesc doar celor în cărucior cu rotile ci şi vârstnicilor ori mămicilor cu cărucior.
Apropo de rampe, cele mai multe sunt încă prost făcute?
Unele sunt conforme. Altele nu. Eu mai glumesc spunând că le ofer căruţul meu celor care le-au construit, dar că nu o să stau în faţa lor când coboară.
E ceva la care visaţi să faceţi şi problemele nu v-au dat voie?
Aş fi vrut să lucrez în cibernetică nucleară pentru a eradica bolile care afectează coloana

Profil
Născută: 30 mai 1957, Braşov
Studii: Cursuri de Drept la Universitatea Româno-Americană
Familie: Căsătorită, are doi copii şi doi nepoţi