Sibiu: Ioan Zinca vă ajută să alegeţi cea mai bună destinaţie de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Zinca lucrează în turism de şase ani, iar în prezent este director de agenţie. Extrem de pasionat de ceea ce face, tânărul speră ca, în viitor, să reuşeacă să îşi deschidă propria afacere în domeniu

Ioan Zinca este un tânăr extrem de optimist, plin de viaţă şi muncitor. S-a îndrăgostit încă din liceu de activitatea de turism, căreia spune că îi va rămâne fidel întotdeauna. „În clasa a IX-a, când m-am înscris la Liceul Economic din Alba, la specializarea «turism», nu ştiam ce înseamnă acest lucru. Îndrumat de părinţi, dar şi datorită profesorilor pe care i-am întâlnit acolo, am început să îndrăgesc foarte mult această activitate, iar la terminarea liceului am decis să mă înscriu la Facultatea de Geografie «Dimitrie Cantemir» “, spune tânărul.

Primul contact cu munca din turism a avut-o în anul 2004, imediat după terminarea facultăţii, când s-a angajat ca recepţioner la un hotel din Păltiniş. Ceva mai târziu, după ce deja obţinuse şi un brevet de manager în turism, s-a mutat la Mediaş, unde a lucrat ca director de agenţie, iar din 2008, ocupă această funţie la filiala sibiană a Agenţiei Charter Transair.

Pasionat de ceea ce face
Fie că este vorba despre comercializarea pachetelor turistice sau despre vânzarea biletelor de avion, Ioan Zinca vine zilnic  cu aceeaşi plăcere la  serviciu şi reuşeşte să găsească cel mai bun sfat pentru toate persoanele care trec pragul agenţiei. Recunoaşte că lucrul cu oamenii este destul de dificil, însă pasiunea pe care o pune în munca sa îl ajută să treacă peste micile neplăceri. În plus, seriozitatea şi promptitudinea cu care îşi serveşte clienţii îi determină pe cei mai mulţi dintre aceştia să revină şi a doua oară. „ Este foarte dificil să lucrezi cu oamenii şi numai cine nu face acest lucru nu poate înţelege. Sunt foarte mulţi care vin la noi convinşi de o idee şi nu reuşim nicicum să le-o schimbăm, oricât am încerca să le explicăm că nu fac cea mai bună alegere.. De obicei însă, le recomandăm turiştilor ce ar trebui să aleagă, le prezentăm atât aspectele poztive, cât şi pe cele negative ale destinaţiei alese, tocmai pentru a fi în cunoştinţă de cauză. M-am bucurat să văd că foarte mulţi dintre clienţi au revenit, în urma sfaturilor primite“, a completat Ioan.

Preferă Grecia
Munca în turism i-a adus tânărului şi o serie de beneficii, cel mai plăcut dintre acestea fiind posibilitatea de a călători şi a descoperi foarte multe lucruri noi. „ În fiecare an, înainte de sezonul de vară şi toamnă, facem diferite tururi de informare în afara ţării, vizitând hoteluri şi zone pe care le vindem, prin colaboratorii noştri. Aceasta este una dintre cele mai frumoase părţi ale acestei meserii, reuşind să văd lucruri noi şi să îmi fac relaţii cu colegii de la alte agenţii, cu care pot fi întemeiate relaţii de colaborare“, a completat directorul agenţiei Charter Transair.  A vizitat Egiptul, Tunisia, Grecia, Bulgaria, Austria şi Cehia şi spune că cel mai mult a fost impresionat de frumuseţea Greciei. „ Fiecare colţ şi fiecare destinaţie din această ţară are ceva aparte. În plus, grecii au foarte multă istorie, sunt oameni amabili de calitate“, completează acesta.

Întrebări şi răspunsuri
Ce destinaţii se caută anul acesta şi de ce?

Foarte bine am vândut Turcia, Bulgaria şi Grecia. Cât despre motive, Bulgaria este preferată pentru preţurile mici şi pachetul all inclusive, plus că este destul de aproape şi oamenii se pot deplasa cu maşina. În Turcia se merge pentru că există un charter Sibiu-Antalya, iar Grecia pentru că are tarife bune şi multe lucruri de oferit.
De ce nu mai aleg oamenii litoralul românesc?
În opinia mea, acest lucru este detrminat în primul rând de calitatea serviciilor, care cam lasă de dorit. În plus, tarifele sunt destul de mari, în comparaţie cu celelalte ţări.
Ce planuri de viitor aveţi?
Sper să reuşesc să îmi deschid propria firmă de turism. Nu ştiu când şi cum va fi, dar asta este dorinţa mea.

Ce-i place
„În afară de faptul că îmi place foarte mult să călătoresc, îmi place şi să merg la pescuit. Această activitate mă relaxează, este cura perfectă după o săptămână de muncă. Muzica, sportul şi cărţile sunt alte lucruri care îmi plac foarte mult“, spune Ioan Zinca.
Ce nu-i place
„Nu-mi place felul unor oameni de a fi şi aici mă refer la clienţii care nu vor să înţeleagă un lucru, oricât de mult le-ai explica. De exemplu, când a fost problema cu norul de cenuşă vulcanică, au fost foarte mulţi pe care nu am reuşit să-I convingem nicicum că noi nu avem nicio vină în ceea ce s-a întâmplat“, completează acesta.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutaţi din Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite