Sibiu: Ileana Cuciureanu este, de patru decenii, alături de elevii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directoare a Şcolii Generale „Mihai Eminescu“, Ileana Cuciureanu spune că a venit întotdeauna cu drag la şcoală, iar lucrul cu copiii i-a adus o satisfacţie deosebită.

Profil
Născută: 28 februarie 1950, Mărcuşa, jud. Covasna
Studii: facultatea de Educaţie Fizică din Bacău
Familie: Văduvă, are două fete

Ileana Cuciureanu şi-a început cariera didactică în anul 1973, în localitatea Cârţa, din judeţul Harghita, iar din 1975 s-a mutat în Sibiu. Spune că a îndrăgit sportul încă din timpul liceului, făcând parte din echipa de handbal a liceului, iar plăcerea de a sta în mijlocul copiilor a fost principalul motiv pentru care a ales să aleagă meseria de profesor de educaţie fizică. „ Încă de la primele ore de pedagogie mi-am dat seama că elevii îmi sunt foarte aproape, mă simţeam foarte bine în preajma lor, iar asta m-a determinat să aleg această carieră. Asta în ciuda faptului că familia a dorit întotdeauna să aleg o meserie pe partea tehnică“, ne-a spus profesoara.

Pasiunea, mai presus de orice
Ajunsă în  Sibiu, Ileana Cuciureanu a obţinut un post în localiatea Loamneş, unde a fost titulară timp de 16 ani. Chiar dacă era nevoită să facă naveta zi de zi, plăcerea de a fi alături de elevii săi şi colectivul întâlnit acolo au ajutat-o să nu simtă greutăţile întâmpinate. „ Era destul de greu să faci zilnic dintre Sibiu şi Loamneş, dar mereu am mers la şcoală cu plăcere. Faptul că am întâlnit un colectiv bun şi părinţi foarte apropiaţi de şcoală m-au ajutat să rămân la Loamneş timp de 16 ani“, a completat Ileana Cuciureanu. Imediat după Revoluţie însă, s-a titularizat la Şcoala Generală numărul 9, pe atunci, devenită între timp „Mihai Eminescu“,  iar de 11 ani îşi exercită cu succes şi atribuţiile de directoare a unităţii şcolare. „ Atât activitatea de dascăl, cât şi cea de manager al acestei şcoli au fost făcute din pasiune. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu apropiată de ceilalţi profesori din şcoală, pe care i-am tratat ca pe nişte colegi şi prieteni, nicidecum ca pe nişte subalterni, iar munca în echipă a dus la rezultatele aşteptate, de-a lungul timpului“, a completat directoarea Şcolii „Mihai Eminescu“.

Elevii, între trecut şi prezent
Cât despre elevi, Ileana Cuciureanu a avut ocazia, datorită vastei sale experienţe, să observe modificările care au intervenit de-a lungul trecerii anilor. Chiar dacă acum sunt mult mai informaţi, acestora le lipseşte respectul de altă dată, spune aceasta. „ Întradevăr,elevii de acum sunt mai deştepţi, îţi pun în faţă probleme cu totul diferite de cele ale anilor ’70-’80. Le lipseşte însă respectul faţă de dascăli şi sunt mult mai dezordonaţi“, explică profesoara, care spune că acest lucru a dus totdată şi la modificarea atribuţiilor ce-i revin unui dascăl. „ În comparaţie cu generaţiile trecute, profesorii nu mai lucrează din inerţie. Acum, sunt atâtea cazuri speciale, încât dascălii trebuie să caute diferite soluţii, au o preocupare mult mai mare pentru şcoală“.

În prag de pensionare, Ileana Cuciureanu se declară mulţumită de întreaga sa activitate şi spune că nu pleacă din învăţământ cu niciun regret. Este convinsă că activitatea  sa va fi continuată de o persoană potrivită, iar misiunea nobilă a dascălilor va fi realizată.

Întrebări şi raspunsuri
Care este cea mai mare mulţumire pe care aţi avut-o în această carieră?
Ori de câte ori am reuşit să finalizez un proiect în comun cu colegii mei am fost mulţumită.
Dar cea mai mare dezamăgire?
Am avut situaţii, ca manager, când nu am reuşit să rezolv chiar toate problemele apărute. Lucrez cu oamenii şi îmi place să mă implic, dar sunt şi cazuri în care oamenii din jur nu te lasă să îi ajuţi, iar atunci chiar nu ai cum să rezolvi o problemă.
Ce alte pasiuni aveţi?
Îmi place foarte mult să fac prăjituri şi meniuri mai deosebite, să organizez mese festive.

Ce-i place
„Îmi place înţelegera dintre oameni, indiferent de etnie, şi respectul faţă de cei din jur. Consider că dacă ştii să dai omului care, la rândului lui, ţi-a dat ţie, eşti un om realizat“, consideră Ileana Cuciureanu.
Ce nu-i place
„ Lipsa de educaţie şi de civilizaţie a oamenilor este lucrul care mă deranjează cel mai tare. În plus, nu ştim să învăţăm şi să respectăm munca celorlalţi“, completează aceasta.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite