Sibiu: Expoziţie inedită de cabaline de rasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizată pentru prima dată în oraşul de pe malul Cibinului, expoziţia va reuni la Sibiu zeci de exemplare din cele mai rare rase de cabaline. Evenimentul va avea loc mâine, pe stadionul Voinţa, începând cu ora 9.00.

Sfârşitul acestei săptămâni aduce un eveniment cu totul deosebit pentru sibieni. Şi asta pentru că mâine, preţ de câteva ore, stadionul  Voinţa va fi gazda unei expoziţii care va aduce la Sibiu zeci de crescători de cai de rasă din întreaga ţară. Percheron, Semigreu, Ardenes, Belgieni, Lipitani şi Ponei Pilto sunt doar câteva dintre rasele de cai care vor ajunge în oraşul de pe Malul Cibinului, pe care iubitorii acestor animale le vor putea admira mâine. În plus, participanţii promit şi câteva demonstraţii, care cu siguranţă vor încânta privirile celor prezenţi.

Organizatorul, iubitor de cai
Ideea organizării acestei expoziţii îi aparţine chiar unuia dintre cei mai pasionaţi crescători de cai din Sibiu, care a participat până acum la multe evenimente de acest gen. „Eu am şaspte cai din diferite rase, cu care am mers la expoziţii în toată ţara şi am considerat că este necesar un astfel de eveniment şi la Sibiu. Vor veni crescători din toată ţara, cei mai mulţi dintre cei care şi-au anunţat prezenţa fiind din Cluj şi Braşov. Este un eveniment important, mai ales pentru crescătorii de cai. Un astfel de exemplar rar poate valora între 1.000 şi 50.000 de euro“, ne-a spus Octavian Bodi, organizatorul evenimentului, care speră că aceste întâlniri să devină o tradiţie. Deşi numărul participanţilor depinde foarte mult de condiţiile meteorologice, acesta se aşteaptă ca numărul cailor care vor ajunge la Sibiu să depăşească 100. Expoziţia este programată între orele 9.00 şi 15.00, iar intrarea publicului este liberă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite