Sibiu: Doi copii victime ale unor accidente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul accidentat a fost dus de urgenţă la spital.
Copilul accidentat a fost dus de urgenţă la spital.

Acesta încerca să traverseze stradă de mână fiind cu bunica şi a fost lovit din plin de o maşină. Un alt copil a fost accidentat uşor la Şura Mare.

Primul accident a avut loc luni după amiază în Agnita. Copilul Fleşariu Mihai, în vârstă de numai 4 ani, a ajuns sub roţile unei maşini în timp ce încerca să traverseze strada alături de bunica sa. „Aceştia au traversat strada Fabricii prin loc nepermis şi fără să se asigure, iar minorul a fost accidentat de un autoturism care circula regulamentar”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului Mihai a fost grav accidentat şi transportat de urgenţă la Spitalul Luther Sibiu, acolo unde se află şi acum internat. Un alt accident în care a fost implicat tot un copil a avut loc tot luni după amiază în Şura Mare. Acolo Bujoreanu Alexandru Dumitru, în vârstă de 6 ani, a încercat să traverseze strada în fugă şi a fost acroşat de o maşină care din fericire nu circula cu viteză. Copilul a suferit mai multe contuzii şi un traumatism cranio cerebral acut închis.

UPDATE: Ambii copii sunt stabilizaţi şi de vor face bine după politraumatismele suferite în urma accidentelor. Potrivit medicilor, starea lor este bună dar mai rămân în spital până se pun pe picioare.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite