Sibiu: Concurs de schi în nocturnă. Începe DUAL PC 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată câteva ştiri pe scurt din municipiul Sibiu şi din judeţ.

Concurs în nocturnă la Gura Râului
Sibienii pasionaţi de schi şi snowboard sunt aşteptaţi astă seară după ora 17.00 să participe la un concurs inedit ce are loc pe pârtia Trecătoarea Lupilor din Gura Râului. Primii care intră în concurs sunt copiii şi „piticii” care se pot înscrie până la ora 18.00. LA categoria 14 ani înscrierile se fac până la ora 20.00 Aduţii vor concura după ora 20.30, oră până la care se pot înscrie în competiţie. Taxa de înscriere este 25  de lei, adică echivalentul a 10 urcări cu schi-liftul.

Începe Dual PC 2010
Liceul de Artă, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” şi Colegiul Naţional „Octavian Goga”, sunt sâmbătă şi duminică gazdă pentru cea de a 8-a ediţie a concursului  de informatică la care participă peste 250 de elevi din clasele V-XII, supravegheaţi de peste 50 de profesori. La ediţia din acest an participă copii şi adolescenţi din judeţele Sibiu, Bacău, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Olt, Teleorman şi Vâlcea. Anul acesta s-a introdus o nouă secţiune în concurs, cea de fotografie.

Incendiu la o brutărie
O brutărie de pe strada Lupeni a fost locul unui incendiu ieri seară, în jurul orei 19. A fost nevoie de trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu ca să stingă flăcările şi să se asigure că în zonă nu se produce vreo explozie. Daunele nu au fost încă stabilite, dar clădirea este distrusă în mare parte iar acoperişul este mistuit complet. Incendiul nu a făcut victime şi este posibil să se fi declanşat de la un cuptor supraîncălzit.

Minori prinşi cu prada în spinare
Trei minori din Cristian au fost identificaţi aseară, a autori ai unei spargeri în Sibiu. Unul dintre ei  li s-a părut suspect poliţiştilor din Cristian, pentru că avea în spinare un sac de rafie voluminos cu 11 sticle de un litru  cu ulei alimentar şi 3 sticle de 500ml de coniac. Speriat, minorul i-a turnat pe alţi doi prieteni, în vârstă de 13 ani, cu care dăduse spargerea pe strada Frigoriferului. Aceştia aveau şi ei 29 de sticle de ulei, 12 de lichior şi una de suc.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite