Stiri din Sibiu

Sibiu:Noul an şcolar vine cu mai puţine clase şi şcoli comasate, în Sibiu

10 martie 2010, 16:13 |  Autor: Elena Dumitra | 

Cuvinte cheie: sibiu, adevarul, elevi, scoli, comasari, inspectorat,

Elevii de la  „Noica“ vor fi mutaţi la Şcoala „Mihai Eminescu“, de pe strada Oştirii

Sibiu

Elevii de la „Noica“ vor fi mutaţi la Şcoala „Mihai Eminescu“, de pe strada Oştirii

 

Mai multe unităţi de învăţământ din judeţ „vor avea de suferit“, începând cu anul şcolar 2010-2011. Proiectul Planului de şcolarizare pe care Guvernul urmează să îl aprobe în perioada următoare vizează reducerea a şase clase liceale şi comasarea a patru unităţi din judeţ, pe lângă cele şapte din municipiu.

Cazul celor şapte unităţi de învăţământ din municipiul Sibiu, care urmează a fi comasate începând cu anul şcolar viitor nu este singular. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Planul de Şcolarizare pe 2010-2011 prevede şi alte măsuri, necesare în procesul de reorganizare a unităţilor şcolar. Astfel, nouă clase liceal vor fi desfiinţate, din cauza numărului mai mic de absolvenţi de gimnaziu. „ Anul acesta, numărul elevilor care termină clasa a VIII-a este mai mic cu 205 elevi faţă de anul trecut, ceea ce a dus la diminuarea a şase clase de liceu. Pe filieră teoretică, va fi redusă câte o clasă de la Colegiul Naţional «Gheorghe Lazăr», Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth din Mediaş şi Liceul Teoretic Dumbrăveni, iar pe filieră tehnologică, se vor diminua clase de la Şcoala Naţional de Gaz şi Automecanica, din Mediaş, şi de la Liceul Agricol“, a spus Constantin Gorun, inspector şcolar general.

Pe Aceeaşi Temă

Patru şcoli comasate

În plus, Şcoala Generală din Arpaşu de Sus va deveni structură a şcolii din Arpaşu de Jos, cea din Apoldu de Sus va trece sub tutela Grupului Şcolar „Ilie Măcelaru“ din Miercurea Sibiu, Grădiniţa Cristian va aparţine de şcoala din localitate, iar cea din Alămor, de cea din Loamneş. „Comasările s-au făcut astfel încât să nu implice deplasarea elevilor dintr-o localitate în alta. Şcolile vor trece sub tutela altor unităţi, nemaiavând personalitate juridică, ceea ce va duce şi la diminuarea posturilor de directori, contabili sau secretare“, a completat Constantin Gorun. Vizibil deranjaţi de decizie, directorii unităţilor şcolare în cauză se feresc să facă anumite comentarii. „ Este o decizie pe care nu vrem s-o comentăm în niciun fel. O să ne supunem acestei decizii“, ne-a spus Mioara Conţ, director interimar al Grădiniţei Cristian.

Reducerile de personal nu-i vor afecta pe titulari

Cât despre cele 311 posturi care urmează a fi reduse în judeţul Sibiu, Constantin Gorun spune că nu vor afecta niciunul dintre profesorii titulari. „Săptămâna aceasta se gestionează aceste restrângeri de activitate, iar titularii nu vor fi afectaţi. Avem 198 de cadre care s-au pensionat anul acesta şi niciunuia nu i-a fost aprobată continuarea activităţii după vârsta de pensionare“, a completat inspectorul şcolar general.

Unităţile şcolare din municipiu care vor fi comasate

Scoala nr. 12 va deveni structură a Şcolii nr. 13, Şcoala nr. 19 se comasează cu Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna“, Şcoala „Mihai Eminescu“ se comasează cu Colegiul Teoretic „Constantin Noica“, Grupul Şcolar Industrial Tranporturi Căi Ferate se va comasa cu Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, Şcoala  Generală nr. 11 trece sub tutela Şcolii nr. 20,iar Grădiniţa nr. 19 primeşte în structura juridică şi Gradiniţa nr. 2.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole