Sibiu: Elevi mai cuminți și mai responsabili în școlile cu sisteme de supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Chirilă îi supraveghează, din secretariat, pe elevii Şcolii nr. 8.
Maria Chirilă îi supraveghează, din secretariat, pe elevii Şcolii nr. 8.

În Sibiu, doar un sfert din unităţile de învăţământ sunt dotate cu sisteme de supraveghere. Instalate cu scopul de a-i proteja pe copii, camerele au dus la o creştere a responsabilităţii acestora şi la diminuarea pagubelor în uinităţile de învăţământ.

În prezent, un singur liceu din cele 19 existente şi nouă şcoli generale, din totalul de 22, sunt dotate cu sisteme de supraveghere. De cele mai multe ori, sistemele au fost introduse pentru siguranţa elevilor, după ce şcolile au fost prădate de hoţi sau diverse persoane din afara şcolii au intrat în incinte. „Decizia de montare a acestor camere am luat-o după ce şcoala a fost spartă. De caând am pus acestea camere, pe coridoare, la intrarea în şcoală, în curta şi pe terenul de sport, nu am mai avut niciodată astfel de probleme. Monitorul de supraveghere se află în secretariat, astfel că doamnele secretare  ştiu tot ce se întâmplă“, ne-a spus Lia Chişu, director la Şcoala Generală nr. 8.

Fără stricaiuni şi spargeri
Camerele video, care stau acum mărturie pentru orice geam spart, uşă ruptă sau certuri ale elevilor, au dus la o creştere a responsabilităţi şi disciplinei din partea acestora. „Noi am montat camerele în luna noimbrie a anului trecut, pentru că şcoala era tot timpul forţată la intrare de tot felul de indivizi. Avem 10 camere, montate pe cele trei niveluri ale şcoli, la intratea elevilor şi în curte. De când le-am pus, lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult, elevii fiind mult mai disciplinaţi. În plus, când s-a întâmplat ca un elev să rupă o uşă, le şi-a recunoscut vina şi a reparat stricacăiunile, fără a-i spune noi să facă acest lucru“, ne-a spus şi Alexandru Tacoi, directorul Şcolii nr.21. O altă soluţie de supraveghere a şcoli este cea de montare de alarme, folosită la Şcoala nr. 2. Aici, senzorii sunt activaţi la închiderea unităţii, iar în momentul în care este identificată o umbră, alarma sună la directori acasă. 
Destul de reticenţi la început, elevii par să fi înţeles acum rolul camerelor şi nu mai sunt deranjaţi de montarea acestora în şcolile în care învaţă. La fel de mulţumiţi par şi părinţii sau bunicii copiilor, care au înţeles cât sunt de importante aceste camere. „ Sunt binevenite pentru siguranţa copilului şi a şcolii“, ne-a spus Cristiana Şandor, bunica unui elev de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“. Sistemele de supraveghere au fost montate din sponsorizări sau din fonduri proprii ale şcolilor.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite