Sibiu: Adrian Stoiţi,ursul carpatin de Sibiu, se va lupta cu Zmarăndescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Stoiţi este pregătit pentru a lupta împotriva lui Zmărăndescu.
Adrian Stoiţi este pregătit pentru a lupta împotriva lui Zmărăndescu.

Adrian „Ursul Carpatin“ Stoiţi are opt titluri de campion naţional la lupte libere şi de doi ani este luptător de Mixed Martial Arts. Astăzi, 18 decembrie, se va lupta cu Cătălin Zmarăndescu la Sala Transilvania din Sibiu, de la ora 21.30.

Adrian Stoiţi este timişorean şi de şase luni de zile s-a mutat la Sibiu pentru a se antrena la clubul Kudokai Atlassib. Practică luptele libere de la vârsta de şase ani iar Mixed Martial Arts (MMA) face de doi ani de zile. „Am început când eram în clasa I, tot timpul mă certam şi mă băteam cu un coleg de clasă. Apoi m-am înprietenit cu el şi aşa am aflat că el practica luptele libere iar în câteva săptămâni m-am apucat şi eu. Orice bărbat vrea să ştie să bată, să se simtă puternic, ăsta este instinctul“, povesteşte Adrian Stoiţi. Luptele libere l-au format şi i-au făcut constituţia să semene ca a unui urs, de unde şi porecla pe care i-au dat-o luptătorii olandezi cu care a intrat în ring. După şapte titluri de campion naţional la lupte libere şi sute de concursuri la care a participat, în anul 2007 s-a reprofilat pe MMA. Chiar şi după ce a renuţat la antrenamentele de lupte libere, a mai participat la un campionat naţional de lupte libere. „Am mai câştigat un titlu de campion naţional la lupte libere, chiar dacă renunţasem la a mai face performanţă în acest stil. MMA este un sport complex şi îmi place mult mai mult“, explică tânărul luptător.

A făcut stagii de pregătire în Olanda
În 2007, când a început să practice MMA, s-a luptat într-o gală la Sibiu cu olandezul Hans Stringer. Aceasta a fost şi cea mai dureroasă înfrângere suferită de Adrian. „Am luptat cu Hans, un sportiv cu o experienţă mare în MMA. Eram la început în acest stil dar îmi doream să câştig, de obicei nu mă gândesc la adversarul meu, la cât de experimentat şi de bun este el sau la ce palmares are. Asta a fost cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea“, îşi aminteşte Adrian. De aici a venit şi un lucru bun, Hans Stringer a fost impresionat de tânărul de la Sibiu şi l-a invitat în Olanda, să se pregătească cu el. Aşa Adrian a ajuns să se antreneze cu cei mai buni luptători de MMA din lume. „Am stat în Olanda cam cinci luni în doi ani de zile, datorită clubului Kudokai Atlassib care a văzut potenţial în mine şi m-a sprijinit. În Olanda am avut şi trei meciuri oficiale dintre care o victorie. Aceasta a fost cea mai grea victorie a mea, împotriva lui John de Wilde. A durat cam patru minute şi, chiar dacă este un sportiv mult mai experimentat, l-am dus la sol şi acolo i-am aplicat lovituri până am încheiat lupta“, povesteşte Adrian

Spune că îl va bate pe Zmărăndescu
Astăzi Adrian Stoiţi va lupta în Gala „Klash-Noua Generatie“ împotriva lui Cătălin Zmărăndescu. Are forma fizică necesară pentru o astfel de luptă şi spune că antrenamentele din ultimele şase luni îi dau speranţe într-o victorie. „Eu zic că o să câştig, chiar dacă Zmărăndescu se află în cea mai bună formă din cariera lui“, dă asigurări Adrian, care în toată această săptămână a făcut dovada forţei sale în cadrul mai multor demonstraţii.

Are permisul suspendat
„Îmi plac maşinile foarte mult şi ador să şofez. Acum am permisul suspendat, am depăşit pe linie continuă o coloană de maşini, de abia aştept să treacă perioada de suspendare. Îmi place la nebunie să mănânc peşte, să navighez pe internet şi să ascult muzică house“, precizează Adrian.
Nu-i place fotbalul
„Nu-mi place fotbalul şi faptul că se pune prea mult accent pe tot ce fac jucătorii. Nu înţeleg cum pot să stea în bar, să fumeze cu o seară înainte de meci şi să facă performanţă. Un alt lucru care nu-mi place este să merg cu avionul. Dacă sunt nevoit, merg, dar nu-mi face deloc plăcere, mai bine merg cu autocarul“, declară Adrian.

Întrebări şi răspunsuri
Într-o demonstraţie ai tractat un microbuz de aproape trei tone.

N-a fost greu, pentru că în ultimele şase luni m-am antrenat din greu, două antrenamente pe zi, şase zile pe săptămână. Fac 45 de genuflexiuni cu sensei Adrian în spate, ture de sală la fel, cu el în spate, ridicări...
De ce te-ai mutat în Sibiu?
Pentru că am primit această ofertă din partea clubului Kudokai Atlassib si nu aveam cum s-o refuz. Ei au fost singurii oamenii care şi-au respectat promisiunile pe care mi le-au făcut.
Ce obiective ai?
Vreau să ajung la un nivel cât mai mare, să particip la cele mai mari gale dacă se poate. Şi sper să ajung un sportiv atât de bun încât să câştig foarte bine din asta. Eu deocamdată sunt angajat la o firmă de pază din Timişoara.

Profil
Născut:
31 ianuarie 1989, Timişoara
Studii: Anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Timişoara
Familie: Are doi fraţi şi o soră

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite