Sibiu: 350 și 3.307 lei, extremele pensiilor de invaliditate din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii acestor indemnizaţii se declară nemulţumiţi de sistem şi spun că drepturile nu le sunt respectate în societate.

Diferenţa între cea mai mică şi cea mai mare pensie de invaliditate,în judeţul Sibiu, este de ordinul zecilor de mii de lei. Potrivit reprezentanţilor Casei de Pensii din Sibiu, cel mai bine stă o sibiancă ce primeşte în fiecare lună câte 3.307 lei, brut, care are o pensie de invaliditate de gradul II, ceea ce, potrivit legii, înseamnă că „ şi-a pierdut total capacitatea de muncă, cu posibilitatea să se autoservească, autoconducă şi să se orienteze spaţial, fără ajutorul unei alte persoane“. Cea mai mică indemnizaţie de invaliditate este însă de aproape zece ori mai mică, fiind reprezentată de o pensie socială de doar 350 de lei.

Pensionarii, nemulţumiţi de sistem
Cei în cauză spun că sistemul este făcut prost, iar drepturile nu ele sunt respectate. „Eu am avut întotdeauna probleme cu glanda tiroidă, iar în ´91 m-am pensionat. Dacă au văzut că merg pe picioare, m-au trecut, după câţiva ani, de la gradul I la gradul II, chiar dacă uneori rămân înţepenită şi nu mă pot deplasa. Oricum, la comisii se stă la cozi în picioare, în condiţiile în care noi suntem oameni bolnavi, iar instituţiile care să ne reprezinte lipsesc cu desăvârşire. Plus că avem multe drepturi de care lumea uită“, ne-a spus Zeida Mechea, care trebuie să se descurce lunar cu 1.100 de lei.

Peste 150 de pensionari în fiecare lună
Numărul celor care trec pragul Casei de Pensii din Sibiu pentru a se pensiona de invaliditate este, medie, de peste 150 de persoane lunar. Numai în ianuarie s-au pensionat pe caz de invaliditate un număr de 153 de persoane, iar luna februarie au fost depuse alte 127 de dosare. „În 2009, s-au pensionat de invaliditate 2.144 persoane, dintre care în prezent mai sunt în plată 2.085. Cele mai frecvente boli pentru care au fost emise anul trecut decizii de încadrare în grade de invaliditate sunt hipertensiunea arterială, boli cronice ale căilor respiratorii inferioare sau cardiopatia ischemică cronică“, a completat Maria Spătăcean. Diferenţa este dată de numărul de persoane scoase din pensie, din diferite motive. „ Depensionările s-au făcut fie la cerere, fie prsoanele nu s-au mai încadrat în pensia de invaliditate, pentru că acestea se fac pe o perioadă determinată, fie au fost în pensie pentru recuperare, iar perioada s-a încheiat“, ne-a spus Narcisa Gheorghe, asistent social în Comisia Judeţeană de Expertiză Medicală.  

CIFRE

21.533 este numărul total al pensionarilor de invaliditate în plată, în luna februarie 2010.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite