Sibiu: Sibienii, în goană după masca „anti-gripă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Sibienii, în goană după masca „anti-gripă“
Sibiu: Sibienii, în goană după masca „anti-gripă“

Una din două farmacii a rămas fără măşti de unică folosinţă şi aşteaptă noi livrări. Chiar dacă nu le folosesc când merg pe stradă, oamenii se simt la adăpost de prea discutata gripă porcină dacă au o mască în buzunar.

În ultima săptămână sibienii au dat iama în farmacii pentru a cumpăra măşti de unică folosinţă. Oamenii sunt îngroziţi că ar putea contacta virusul gripei noi şi apelează la măştile din hârtie sau din carton plastifiat pentru a se proteja. „Am luat masca ca să o am la mine în caz de nevoie, când merg în locuri aglomerate. Nu o s-o port pe stradă“, a declarat un sibian. Astfel a crescut foarte mult cererea la ghişeele farmaciilor, lucru care a luat pe nepregătite stocurile farmaciştilor. Prin urmare, una din două farmacii nu poate onora clienţii care solicită astfel de măşti, răspunzându-le că comanda deja este făcută şi că mult căutatele produse urmează să vină.

Ştirile apocaliptice au mărit vânzările de măşti
„Vânzările de măşti au crescut cu până de zece ori mai mult de când cu nebunia asta de la televizor. Acum nici pentru noi nu mai avem. Noi avem comanda dată de trei zile şi sperăm ca astăzi să vină măştile, dar se pare că nici în depozit nu mai există. Paralel cu cererea de măşti a crescut şi vânzarea de spirt, de parcă ar muri virusul din cauza spirtului“, a precizat o farmacistă de la Farmacia 24. Dintr-un obiect sanitar care stătea pe rafturi luni la rând, masca de unică folosinţă a devenit cel mai solicitat produs farmaceutic. „Până acum nu vindeam nicio mască. De câteva zile vânzările au crescut mult“, a subliniat o farmacistă de la Sensi Blu.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Sibiu, Felicia Gligor, spune că este de înţeles de ce a crescut cererea pentru măşti într-atât, dacă luăm în considerare ştirile dese şi tot mai dramatice din mass media. „Sigur că oamenilor le este teamă, pentru că în ultima vreme se vorbeşte foarte mult de gripa AH1N1. Nu ştiu dacă gravitatea gripei este atât de mare încât să panicheze populaţia. Mie, personal, mi se pare exagerat fenomenul. Da, persoanele ce prezintă risc de infecţii virale trebuie să fie mai atente, copii, bătrânii sau adulţii cu o anumită sensibilitate“, a declarat Felicia Gligor.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite