Sibiu:Tragedia de la Scânteia i-a mişcat pe sibieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu:Tragedia de la Scânteia i-a mişcat pe sibieni
Sibiu:Tragedia de la Scânteia i-a mişcat pe sibieni

O sibiancă trimite bani prin mandat poştal supravieţuitorului tragediei din Scânteia. Sensibilizată de povestea lui Viorel Chelaru care nu mai poate munci pentru a-şi întreţine familia, sibianca donează o sumă de bani.

Povestea cutremurătoare a unuia dintre supraviaţuitorii accidentului din localitatea ieşeană Scânteia a stârnit reacţii şi la Sibiu. În urma articolului care a apărut în ediţia de luni, 31 august, a ziarului Adevărul de Seară sub titlul „Tragedia de la Scânteia continuă în familia Chelaru“, o femeie cu suflet mare a sunat în redacţie. Ea a cerut detalii asupra modului în care poate trimite o sumă de bani lui Viorel Chelaru din satul Focşasca, judeţul Vaslui. „M-a impresionat foarte mult acest eveniment încă de când a avut loc accidentul de la Scânteia. Am citit articolul din pagina şapte în care scria că acest tânăr n-are nici sursă de venit şi că trăieşte cu familia sa doar din banii de alocaţie ai celor doi copii. M-a mişcat drama lor şi vreau să-i ajut“, a declarat sibianca care a insistat să-şi păstreze identitatea anonimă. Misterioasa binefăcătoare a spus că va dona o mică sumă de bani, după puterile sale, „să aibă şi copiii bani măcar de rechizite, că începe şcoala“.

Rămas fără sprijin material
Viorel Chelaru, 37 de ani, a scăpat din fiarele contorsionate ale microbuzului zdrobit de tren pe 14 august cu mai multe oase fracturate. Externat de o săptămână şi imobilizat la pat, trebuie să supravieţuiască sărăciei, singurul venit al familiei fiind alocaţiile celor doi copii, Laurenţiu (12 ani) şi Alex (4 ani), în valoare de 140 de lei. În microbuzul ucigaş şi-au pierdut viaţa fratele, nepotul şi unul dintre cumnaţii lui Viorel. Prin pierderea fratelui său, Viorel a rămas şi fără orice alt sprijin material.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite