Sibiu: Sanda Nicoulau- „un pedagog de şcoală nouă“ (PORTRET)
0
Sanda Nicolau este pedagog la internatul Colegiului Tehnic Textil de mai bine de trei decenii, fiind mamă şi tată pentru mii de elevi în această perioadă.
Profil
Născută: 11 ianuarie 1956, Gârbova de Jos, jud, Alba
Studii: Liceul Real-Uman din Târgu Mureş
Familie: divorţată, are o fată
Este o fire sensibilă, modestă şi foarte deschisă, povestind de fiecare dată cu multă plăcere despre cariera pe care o practică de mai bine de 30 de ani. Sanda Nicolau lucrează la internatul din cadrul Colegiului Tehnic Textil din anul 1978, de pe vremea când ea însăşi era încă un copil. Colectivul de cadre didactice, care a primit-o extrem de bine, dar şi puterea de a se impune în faţa unor elevi cu doar patru-cinci ani mai mici au ajutat-o să câştige respectul şi aprecierea tuturor celor din jur într-o perioadă destul de scurtă. „ În acel an, mă înscrisesem la Facultatea de Tehnică Farmaceutică şi venisem la Sibiu pentru susţinerea examenului de admitere. Din păcate, m-am îmbolnăvit foarte tare şi nu m-am mai putut prezenta la examen. Atunci, sora mea,care învăţa la acest liceu, mi-a spus de postul liber, pe care l-am ocupat în urma unui examen. Deşi mi-a fost destul de greu la început, pentru că elevii nu făceau diferenţa între funcţia mea şi prietenie, am reuşit să delimitez lucrurile, păstrând în continuare o relaţie frumoasă cu toţi“, povesteşte aceasta. Pentru că i-a plăcut foarte mult ceea ce făcea, Sanda Nicolau a renunţat la încercarea de a mai da la facultate şi spune cu convingere că nu a regretat niciodată alegerea făcută.
Un confident de încredere
De-a lungul anilor, femeia a contribuit la formarea a mii de elevi şi spune că, înainte de a le fi pedagog, întotdeauna a fost prietena celor pe care i-a avut în grijă. Cu o răbdare de aur, aceasta a ştiut să asculte problemele tinerilor şi a încercat, atunci când a fost cazul, să găsească cea mai bună rezolvare. „Mereu i-am tratat pe elevi ca şi cum ar fi fost copiii mei şi am reuşit astfel să le câştig şi încrederea. Pentru că este o meserie care solicită foarte multă răbdare şi implică totodată şi o mare răspundere, am încercat să mă pun în mintea elevilor şi să înteleg cât mai bine frământările acestora. Aşa se face că le-am devenit un confident de încredere şi mereu îmi spun că eu sunt mama lor de aici, iar acest lucru mă emoţionează de fiecare dată. “, povesteşte doamna Sanda.
Alături de elevi în toate situaţiile
În lunga sa carieră, pedagogul de la Colegiul Tehnic Textil a trecut prin tot felul de experienţe alături de elevii pe care i-a avut în grijă, atât plăcute, cât şi mai puţin plăcute. „Au fost nopţi întregi în care am stat prin spitale cu elevele care se îmbolnăveau, pentru ca ele să ştie că nu sunt singure acolo. În această meserie, se întâlnesc multe situaţii delicate, care trebuie tratate cu atenţie. De exemplu, a fost odată o fată din Republica Moldova care îşi aniversa ziua de naştere şi care mi-a spus, extrem de tristă, că avea nevoie de îmbrăţişarea mamei ei. Atunci, eu am îmbrăţişat-o, am plâns amândouă, iar starea de spirit a elevei s-a schimbat imediat“, mai povesteşte aceasta.
Ce-i place
„Îmi place foarte mult muntele şi merg în excursii de fiecare dată când am ocazia. În plus, ador să citesc, atunci când am timp, şi să ascult muzică. Pot spune că îmi place foarte mult şi ordinea, fapt pentru care caut ca la mine acasă, totul să fie ca în farmacie“, spune Sanda Nicolau.
Ce nu-i place
Sanda Nicolau spune că urăşte minciuna, proasta creştere şi lipsa de caracter. În plus, nu agrează deloc obrăzniciile tinerilor, care ţipă, înjură şi vorbesc vulgar.
Întrebări şi răspunsuri
Cum sunt copiii de acum faţă de cei pe care i-aţi cunoscut în perioada de început?
S.N. Atunci, copiii învăţau să lucreze, erau puşi să citească şi dădeau dovadă de foarte multă responsabilitate. Democraţia a fost însă prost înţeleasă de mulţi dintre copii şi chiar li s-a urcat la cap unora. Ei vor cât mai multe drepturi şi cât mai puţine obligaţii.
Aţi regretat vreodată că aţi venit la Sibiu?
Nu, niciodată. Îmi place Sibiul, îmi plac împrejurimile şi nu m-aş muta niciodată de aici.
Păstraţi legătura cu foştii elevi?
S.N. Nu cu toţi, dar cu o mare parte dintre ei, da. Elevele vin şi ne vizitează de fiecare dată când au ocazia, iar cele care nu pot ajunge, ne sună din când în când şi povestim. Pe vremuri, primeam chiar scrisori de mulţumire de la părinţii sau soţii fetelor, care ne mulţumeau pentru felul în care le-am educat.
Se încarcă comentariile...
