(UPDATE) Cei cinci tineri bucureşteni blocaţi azi-dimineaţă în Munţii Făgăraş sunt în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul turiştilor care urcă nepregătiţi în această perioadă pe munte este extrem de mare
Numărul turiştilor care urcă nepregătiţi în această perioadă pe munte este extrem de mare

Cei cinci tineri care au rămas blocaţi în această dimineaţă sub o stâncă din apropierea Cabanei Bâlea au fost salvaţi de salvamontiştii sibieni. Aceştia au scăpat fără nicio problemă de sănătate.

CITEŞTE ŞI:

Un tânăr de 23 de ani a suprevieţuit singur noaptea trecută în Munţii Făgăraş

O turistă din Bucureşti a murit la Bâlea, după ce a alunecat pe zăpadă

Salvamontiştii au întrerupt căutările muncitorului pierdut în munţi. Poliţia l-a dat dispărut

UPDATE ORA 14.30: Tinerii sunt în afara oricărui pericol!  Salvamontiştii sibieni au ajuns la cei cinci tineri blocaţi în Munţii Făgăraş. Tinerii au fost transportaţi în siguranţă şi în prezent se află în afara oricărui pericol. Salvamontiştii avertizează turiştii să nu se aventureze la altitudini mai mari de 1600 de metri din cauza gheţii foarte periculoase.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Cârţa, Virgil Grosaru, echipele de salvamontişti au pornit din Bâlea Lac pentru a salva cinci turişti blocaţi în Munţii Făgăraş, în zona denumită Vârful Paltinul, undeva la aproape 2.000 de metri altitudine.

"Este vorba despre cinci tineri studenţi din Bucureşti, cu vârstele cuprinse între 21 şi 22 de ani. Au plecat de la Bâlea Lac în zona de nord, complet neechipaţi. Au ajuns sub Vârful Paltinul şi din cauza gheţii s-au blocat. I-am scos pe vârf şi am coborât cu ei pe partea cealaltă, unde nu este gheaţă aşa de mare", a declarat Virgil Grosaru. Cei cinci tineri sunt acum în afara oricărui pericol.

Potrivit sursei citate, zona este extrem de pericoloasă din cauza stratului de gheaţă, însă este accesibillă turiştilor.

"La Bâlea Lac se poate ajunge încă cu maşina deoarece Transfăgărăşanul este încă deschis. Turiştilor le este foarte uşor să ajungă pe munte, dar din zona cabanelor nu ar mai trebui să se aventureze. Pe munte nu a mai nins, dar de la zăpada precedentă şi ploile care au urmat s-a format un strat de gheaţă pe care nu se poate merge decât cu colţari şi piolet. Cei mai mulţi turişti care urcă nu au astfel de echipament. Nimeni nu ar trebui să urce mai sus de 1.500 - 1.700 altitudine", a mai declarat Virgil Grosaru.

Potrivit acestuia, numărul turiştilor care urcă fără echipament de iarnă în zona înaltă a muntelui este alarmant de mare.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite