S-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a străzii Ocnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul a fost semnat de primarul Klaus Iohannis si directorul DPC Gheorghe Lazar
Contractul a fost semnat de primarul Klaus Iohannis si directorul DPC Gheorghe Lazar

Primarul Klaus Iohannis împreună cu directorul SC Drumuri şi Prestări Construcţii SA, Gheorghe Lazăr, au semnat miercuri, 5 septembrie, contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a străzii Ocnei.

SC DPC a fost desemnată câştigătoare în urma unei proceduri de achiziţie publică organizată de municipalitate în cadrul căreia au fost primite cinci oferte. Valoarea contractului de lucrări semnat între cele două părţi este de 1.524.536, 62 lei, fără TVA.

„Lucrările prevăzute în contractul pentru modernizarea străzii Ocnei includ reabilitarea şi modernizarea infrastructurii drumului prin refacerea structurii rutiere şi a îmbrăcăminţii carosabilului, amenajarea de locuri de parcare şi modernizarea trotuarelor pe toată lungimea străzii care măsoară 360 de metri. În contract sunt prevăzute de asemenea şi lucrări la utilităţile publice:  va fi reabilitată reţeaua de transport de apă potabilă pe o lungime de 258 m şi vor fi refăcute racordurile la reţeaua de canalizaţie pluvială existentă”, spun reprezentanţii municipalităţii.

Pe această stradă a fost deja reabilitată şi coborâtă în subteran reţeua electrică şi reţelele de fibră optică. De asemenea, reţeaua de gaz a fost reabilitată de societatea deţinătoare, iar canalizarea a fost şi aceasta refăcută în cadrul proiectului iniţiat de SC Apă Canal SA  finanţat cu fonduri ISPA.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de garanţie stipulată în contract este de 5 ani.

Proiectul de modernizare a străzii Ocnei este finanţat din fonduri structurale. Valoarea totală a acestui contract de finanţare este de 3.869.650,18 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.048.578,85 lei, iar contribuţia municipiului Sibiu este de 76.088,09 lei, din care 62.215,89 lei contribuţia proprie la cheltuielile eligibile şi 13.872,2 lei reprezentând cheltuieli neeligibile.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite