S-a încheiat Universitatea de Vară de la ROGER
0Universitatea Româno-Germană din Sibiu a organizat în perioada 11 – 15 iulie 2011 Universitatea Internaţională de Vară cu tema Europa incluzivă şi economia de piaţă, în colaborare cu CJD (Christliches Jugenddorf Deutschlands) Maximiliansau din Germania.
CITEŞTE ŞI:
Universitate internaţională de vară la Sibiu
Pe parcursul celor cinci zile ale Universităţii Internaţionale de Vară, studenţii şi cadrele didactice au participat la întâlniri şi discuţii interesante pe teme legate de management social, asistenţă socială, politică şi etică socială. Fritz-Gerhard Kuhn a prezentat studenţilor principalii paşi de implementare a unui proiect finanţat din fonduri europene, precum şi instrumentele europene de pregătire profesională, cum ar fi realizarea unui portofoliu personal de documente Europass, ce poate fi folosit de către studenţi, şi nu numai, pentru a-şi face cunoscute calificările şi competenţele în Europa, în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii sau al accesului la programe de educaţie şi formare.
Managementul proiectelor a constituit subiectul unei întâlniri foarte importante, reprezentanţii Universităţii Româno-Germane din Sibiu oferind studenţilor din Sibiu şi din Germania numeroase şi diverse exemple de acţiuni şi proiecte pe care le derulează Universitatea – „Înfiinţarea Secretariatului Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială în Regiunea Centru”, acţiunile desfăşurate în contextul 2011 – Anul european al voluntariatului, proiectul TREPAN despre cultura antreprenorială, proiectul „Caravana Carierei” destinat să sprijine tinerii în dezvoltarea personală şi profesională.
Participanţii la Universitatea de Vară au avut ocazia să viziteze instituţii sociale, precum Unitatea de asistenţă medico-socială din Sălişte şi Centrul de asistenţă socială al comunei Biertan, Casa Schuller din Mediaş, unde primarul a adresat un mesaj de întâmpinare studenţilor, Biserica fortificată din Biertan, Cetatea din Cisnădioara, Muzeul Parohial Sălişte, Casa Teutsch din Sibiu, precum şi centrul istoric al oraşului Sibiu.
Studenţii de la Duale Hochschule Baden-Württemberg din Villingen-Schwenningen, Germania au fost în mod plăcut impresionaţi de istoria şi cultura oraşului Sibiu, de diversele locaţii vizitate din mărginimea Sibiului – Sălişte, Mediaş, Biertan, Cisnădioara, Râul Sadului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:
