S-a dat startul campaniei de informare și conștientizare „Sibiul Reciclează”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Sibiu
Consiliul Judeţean Sibiu

În 13 decembrie 2011 a demarat oficial campania „Sibiul reciclează”, prin care se urmărește informarea și conștientizarea publicului cu privire la noul sistem de management al deșeurilor care se va implementa în județul Sibiu. Valoarea totală a proiectului este 2,7 milioane lei.

CITIŢI ŞI:

Consiliul Județean Sibiu dă bani pentru Serviciul de Ambulanţă

Finanţele rambursează firmelor sibiene TVA în valoare de aproape 31 de milioane lei

Noul sistem de management al deșeurilor include prevenirea generării deșeurilor, în special prin introducerea compostării individuale, precum și colectarea separată a tuturor deșeurilor reciclabile (hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, precum și deșeuri biodegradabile menajere).

Una din condițiile obligatorii pentru implementarea cu succes a proiectului este informarea și conștientizarea populației, care trebuie să cunoască, să înțeleagă și să accepte noul sistem de gestionare a deșeurilor. Un obiectiv principal al campaniei îl constituie cunoașterea măsurilor, costurilor și beneficiilor proiectului, astfel ca în timp, publicul să accepte și să sprijine proiectul într-o măsură tot mai mare.

Printre instrumentele folosite în acest scop se numără materiale tipărite – fluturași, pliante informative, broșuri, afișe; materiale promoționale – tricouri, sacoșe de pânză, pixuri, bloc-notes-uri; spoturi audio-video, film educațional pentru școli și film de prezentare a campaniei; organizarea de evenimente publice – întâlniri, mese rotunde, dezbateri publice, zile ale porților deschise în locațiile unde se vor face lucrări, spectacol de teatru de stradă, concursuri școlare, program educativ școlar etc.

Au fost realizate și urmează a fi distribuite în perioada imediat următoarele materiale publicitare: fluturaș-carte poștală, pliant pentru mediul rural, broșură-calendar, tricouri, sacoșe de pânză, pixuri, bloc-notes-uri, dar și 3 spoturi video și un spot audio.

Valoarea totală destinată realizării și difuzării de materiale pentru campania de informare și conștientizare „Sibiul reciclează” este de 2.775.412,70 de lei. Până în prezent au fost realizate materiale publicitare în valoare de peste 800.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite