Romii din Sibiu se gândesc să dea Cartea Recordurilor în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărare mare la Casa Regală de la Sibiu. După ce au gătit o tonă de mâncare ţigănească tradiţională cu care sperau să intre direct în Cartea Recordurilor, romii au aflat că acest lucru nu este posibil.

Li s-a transmis, susţin ei, că nu poate fi deschisă o categorie specială pentru mâncarea lor, iar aceasta va fi identificată drept o tocană, caz în care trebuie să bată recordul unor spanioli, care au gătit în urmă cu 3 ani o tocană de peste 2 tone.

Romii se simt discriminaţi, pentru că spun că s-au omologat recorduri şi la alte mâncăruri tradiţionale cum sunt gulaşul sau pizza.

„Noi credem că acestă decizie este una care vine să ne discrimineze pe noi din nou, comunitatea de romi, pentru că Guiness Book vorbeşte despre faptul că nu promovează mâncărurile tradiţionale, dar noi cu toţii ştim că există un premiu pentru cea mai mare pizza din lume, un record pentru cea mai mare gulaş gătită, şi atunci venim şi ne întrebăm: aceste mîncăruri nu sunt nişte mâncăruri tradiţionale?”, spune Dorin Cioabă, preşedintele tribunalului ţigănesc de la Sibiu.

Acesta spune că sunt decişi să ceară sprijin la ambasada Angliei şi chiar să meargă până la Londra, iar dacă nu se rezolvă pot merge până la a acţiona Cartea Recordurilor în judecată.

„Sunt nişte argumente pe care noi le avem în susţinerea noastră şi cu care vrem să avem un dialog şi poate chiar, dacă nu se rezolvă pe cale amiabilă, să putem să acţionăm Guiness Book în judecată pentru că ei ne discriminează faţă de celelalte popoare care au încercat şi au obţinut astfel de recorduri.

Suntem hotărâţi să mergem o delegaţie chiar la Londra, să putem să explicăm şi să ducem mostre din mâncarea pe care am pregătit-o, să pregătim o mâncare loco acolo, să-i chemăm să guste din ea şi să o identifice.

O să avem ceva acţiuni chiar şi aici la Ambasada Angliei, la care o să le solicităm sprijinul de a ne ajuta în rezolvarea acestei probleme”, mai spune Dorin Cioabă. 




Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite