Sibiu: Red Bull Romaniacs 2009, un raliu mai uşor decât ediţiile precedente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Red Bull Romaniacs 2009, un raliu mai uşor decât ediţiile precedente
Sibiu: Red Bull Romaniacs 2009, un raliu mai uşor decât ediţiile precedente

În ciuda accidentărilor, piloţii au calificat Red Bull Romaniacs 2009 ca fiind mai uşor decât ediţiile precedente. După patru zile în care au fost străbătuţi sute de kilometri prin munte, trofeul acestei ediţii a mers în Germania, la Andreas Lettenbichler, un pilot aflat pentru prima dată la Romaniacs.

A şasea ediţie Red Bull Romaniacs s-a încheiat ieri-seară, târziu în noapte, la ştrandul municipal, cu premierea câştigătorilor şi petrecerea aferentă. Deşi era programată la ora 22, acordarea cupelor şi a diplomelor n-a început decât la miezul nopţii. După patru zile de cutreierat munţii, majoritatea piloţilor au fost de părere că traseul nu a fost foarte greu, şi asta în ciuda numeroaselor accidentări, oase rupte şi abandonuri. Piloţii care nu s-au aflat la prima participare au fost de acord că această ediţie nu a fost la fel de extenuantă şi cu un traseu la fel de dificil ca în anii precedenţi. Singurul român care a urcat pe podium anul acesta este sătmăreanul Emanuel Gyenes care a concurat la Expert Single.

Gyenes a pierdut locul întâi încă din prima zi
„Am venit la raliu cu ideea de a urca pe podium. Bineînţeles că aş fi vrut să câştig, dar nu mă deranjează foarte tare că am terminat pe locul doi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, că traseul a fost mai uşor decât în anii trecuţi. Ar fi fost mult mai dificil dacă ar fi plouat. Practic duminică, în prima zi prin munţi, am pierdut raliul. Trebuia să iau startul al doilea, pentru că am terminat prologul pe locul doi, dar organizatorii au avut o problemă cu clasamentul de la prolog şi au hotărât să ne dea startul în ordinea înscrierilor. Cum eu am concurat cu numărul 136, în spatele meu mai erau doar pilotul cu numărul 137 şi clasa Hobby. Am pierdut mult timp să ocolesc piloţii opriţi pe traseu. Apoi, în următoarele zile am recuperat distanţa care mă separa de cel de pe locul întâi (n.r. Jurgen van den Goorbergh, nr.104)“, a declarat Emanuel Gyenes.

Cyril, marele perdant
Vedeta acestei ediţii şi marele perdant a fost Cyril Despres care a venit la Sibiu după o absenţă de un an cu dorinţa declarată de a lua trofeul. Locul întâi i-a revenit unui pilot aflat pentru prima dată al Romaniacs, Andreas Lettenbichler, iar Cyril a fost nevoit să se mulţumească cu locul trei. Cehii au câştigat atât la Expert Echipe cât şi la Hobby, Cyprian Zdenek şi Volny Martin respectiv Brazina Oldrich şi Lach Jaromir, colegi în acelaşi club, plecând victorioşi de la Sibiu. Sorina Sandu, prima femeie din România participantă la raliul hard-enduro, a încheiat pe locul 18. „Am fi putut fi mai sus în clasament, dar în ultima zi colega ema s-a accidentat şi a abandonat. Am fost astfel penalizate că n-am terminat împreună raliul“, a explicat Sorina.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite